"Ni se dădea aceeași mâncare de două ori pe zi, fără nicio bucată de pâine. În loc de pâine, primeam o turtă făcută din semințe de mătură, opărită și coaptă în cuptor.”

Corneliu Coposu a fost un important politician roman, detinut politic in perioada comunista, senator si presedinte al Partidului National Taranesc dupa Revolutie.

S-a nascut la Bobota, in judetul Salaj, pe 20 mai 1914 si a decedat pe 11 noiembrie 1995, la Spitalul Universitar, ca urmare a unui neoplasm pulmonar. A fost inmormantat la Cimitirul Bellu Catolic, fara funerarii nationale, dar sute de mii de romani au venit sa-l conduca pe ultimul drum.

Iuliu Maniu a fost mentorul si modelul sau de-a lungul intregii sale existente.

Numeroase locuri publice ii poarta numele, porintre care un bulevard din centrul Capitalei.

In Piata Palatului din Bucuresti exista si un monument in amintirea lui Corneliu Coposu, asezat fata in fata cu cel al lui Iuliu Maniu.

Familia si copilaria

Provenea dintr-o familie de preoti. Tatal sau a fost protopopul greco-catolic Valentin Coposu. Bunicul patern, Grigore Coposu, era preot, colaborator al lui Gheorghe Pop de Basesti. Bunicul matern, Gavril Vaida de Glod, era si el preot, var primar cu Alexandru Vaida Voievod

Familia sa era activa politic si lupta pentru recunoasterea drepturilor romanilor in Imperiul Austro – Ungar, prin intermediul Partidului National Roman.

Valentin Coposu a fost un militant pentru afirmarea cauzei romanesti in Transilvania si, din aceasta cauza, a suferit numeroase persecutii: a fost inchis la Vac, Szegedin, Budapesta sub acuzatia de inalta tradare. A fost pus in libertate personal de generalul Mosoiu, cu ocazia eliberarii Budapestei dupa intrarea armatei romane in capitala maghiara. Valentin Coposu a fost deputat in Marea Adunare de la Alba Iulia din 1918 si a votat Unirea.

Mama, Aurelia, i-a educat pe cei cinci copii ai sai: Cornel, Cornelia, Doina, Flavia si Rodica, in spiritul moralei crestine si al patriotismului romanesc autentic.

Viata politica din tinerete

A scris din postura de colaborator la ziarele “Romania Noua”, “Mesajul” (Zalau), “Unirea” (Blaj).

Intre 1935 si 1937 a fost presedinte al Organizatiei de Tineret PNT din Cluj.

In perioda 1937-1940 a fost secretar personal permanent al lui Iuliu Maniu, pe care il insoteste in toate misiunile si negocierile politice importante.

In 1940 a fost secretar politic al lui Iuliu Maniu. In aceasta functie l-a insotit in toate negocierile si tratativele purtate cu negociatorii occidentali si cu liderii partidelor politice din coalitia antihitlerista.

I s-a incredintat cifrul secret al corespondentei diplomatice prin care Opozitia negocia iesirea Romaniei din Axa si intoarcerea ei catre aliatii traditionali.

Avea misiunea de a intretine relatii confidentiale cu reprezentantii guvernului englez la Liverpool, cu delegatii opozitiei romane care duceau tratative la Cairo, cu emisarii romani de la Stockholm si cu comandamentul militar aliat din Italia (Foggia).

Se muta la Bucuresti dupa cedarea Ardealului de Nord.

Colaboreaza la saptamanalul “Ardealul”, publicatia refugiatilor transilvaneni.

Scrie si pentru “Zorile”, “Dacia”, “Saniter”, “Curentul”, “Cuvantul Liber”, “Dreptatea”. Semneaza ocazional cu pseudonimul dr. C. Salajeanul.

In 1945 devine presedinte al filialei PNT Salaj si este ales secretar general adjunct al PNT, de asemenea este delegat al PNT la reinstalarea activitatii autoritatii romanesti in Transilvania de nord.

In 1946, este promovat secretar al Delegatiei Permanente, forul conducator al partidului.

Anii de temnita

In 14 iulie 1947, Corneliu Coposu a fost arestat impreuna cu intreaga conducere a PNT, dupa inscenarea de la Tamadau, desi nu facuse parte din grupul arestat acolo.

Inscenarea de la Tamadau a fost un incident inceput pe 14 iulie 1947. Unui numar important de fruntasi ai Partidului National Taranesc le-a fost oferita ocazia de a fugi in strainatate. La aerodromul din Tamadau insa, autoritatile comuniste i-au arestat pe fugari si i-au pus sub acuzare pentru “incercare de fuga intr-o tara straina”.

Se crede ca intreaga operatiune a fost o provocare organizata de Partidul Comunist pentru a justifica desfiintarea PNT, lucru care s-a si intamplat.

Intre 1947 si 1956, Coposu ramane timp de 9 ani in arest preventiv, fara sa fie judecat. S-a incercat implicarea lui in numeroase procese politice, dar nu a putut fi condamnat din lipsa de probe.

In 1956, i se intenteaza un proces de inalta tradare. Este condamnat conform practicilor comuniste la munca silnica pe viata pentru “inalta tradare a clasei muncitoare si crima contra reformelor sociale”.

Intre 1954 si 1962 face 8 ani de regim sever de izolare la Ramnicu Sarat.

In 1962, se imbolnaveste grav ca urmare a tratamentului de exterminare aplicat detinutilor politici.

Intre 1962 si 1964 are domiciliu fortat in Baragan la Valea Calmatui, in comuna Rubla.

In aprilie 1964 a fost pus in libertate, dupa 17 ani de detentie in penitenciarele de la Vacaresti, Jilava, Pitesti, Malmaison, Craiova, Aiud, Ramnicu Sarat, Poarta Alba, Capul Midia, Canalul Dunare- Marea Neagra, Gherla, Sighetul Marmatiei.

Viata in comunism

Dupa eliberarea din inchisoare, Coposu a lucrat ca muncitor necalificat pe santierele de constructii, fiind angajat la Intreprinderea de Constructii Montaj Bucuresti, atelierul de tamplarie mecanica.

Intre 1964-1989 este hartuit permanent de Securitate si i se fac 27 de perchezitii.

In 1987, reuseste sa afilieze Partidul National Taranesc, aflat in clandestinitate, la Internationala Crestin Democrata.

Casatoria si familia

In 1941, Coposu a cunoscut-o pe viitoarea sa sotie, Arlette, fiica generalului Marcovici si a Jeannei Husser. Generalul facuse parte din cabinetul Maniu, la prima sa guvernare. S-au cunoscut la Constanta, unde Maniu mergea la odihna la hotelul francez tinut de bunica lui Arlette.

In 1942, s-a casatorit cu Arlette. Aceasta a fost arestata in 1950 si implicata impreuna cu sora ei France intr-un proces inscenat de spionaj; dupa ispasirea a 14 ani de pedeapsa, iese bolnava grav din inchisoare si moare in 1965.

Liderul Opozitiei de dupa Revolutie

In zilele Revolutiei decembrie 1989, Coposu a anuntat printr-un mesaj-manifest reintrarea in viata publica a Partidului National Taranesc, devenit ulterior Crestin si Democrat (PNTCD).

Dupa 1990, devine liderul opozitiei impotriva Frontului Salvarii Nationale.

In iulie 1991 ii face o vizita Regelui Mihai I la Versoix in Elvetia, fidel crezului sau monarhic.

In septembrie 1991, este reales presedinte al PNTCD la primul Congres al partidului In perioada 1991-1993 este presedinte a Conventiei Democrate Romane.

In 1992, devine senator de Bucuresti.

In mai 1995, a fost numit Ofiter al Legiunii de Onoare, cea mai inalta decoratie a Republicii Franceze.

Relatia cu Ion Iliescu

Corneliu Coposu s-a manifestat ca opozant fervent al presedintelui Ion Iliescu si al genului sau de politica. Insa, in august 2008, fostul sef de stat a afirmat ca seniorul taranist i-a propus in ianuarie 1990 sa candideze in fruntea listei PNTCD, la primele alegeri organizate dupa evenimentele din decembrie 1989.

“Eu le-am propus (n.r. taranistilor) sa-si desemneze reprezentanti care sa fie inclusi in Consiliul CFSN. Am fost refuzat. Domnul Coposu mi-a avansat propunerea de a accepta sa candidez in fruntea listei de candidati ai PNTCD in viitoarele alegeri.

I-am raspuns ca, in timp ce dansii se gandeau deja la alegeri, noi suntem aglomerati de multitudinea problemelor curente ale functionarii structurilor statale si ale rezolvarii problemelor economico-sociale foarte grele”, si-a amintit Iliescu.

El crede ca, daca ar fi acceptat propunerea lui Coposu, “probabil ca ar fi disparut toata campania ostila care a urmat impotriva sa si a trecutului sau de nomenclaturist”.

Povestiri din temnita

“Daca detinutii politici ar fi avut o Golgota, ea s-ar fi numit Ramnicu Sarat. Pe harta romaneasca a locurilor de martiraj, cred ca Ramnicu Sarat se situeaza pe primul loc. Eu, care am cunoscut toate puscariile regimului comunist, pot sa pun mana pe inima ca inchisoarea de la Ramnicu Sarat a fost cea mai dura.

32 de detinuti, din care nu au scapat decat 5, erau supravegheati de 60-70 de gardieni si cateva sute de ofiteri de militie si securitate, care faceau experiente pe “cobaii politici”. Ramnicu Sarat a depasit prin duritate toate vestitele inchisori: Zarca de la Gherla, Zarca de la Aiud, inchisoarea tereziana de la Suceava. Ramnicu Sarat a fost cel mai oribil loc de detentiune pe care l-au inventat comunistii. Mai ales, prin metodele aplicate, de o barbarie incredibila.

Un exemplu ar fi folosirea bataii, pentru mentinerea asa-zisei discipline. Fara nici o justificare, in celula intrau “gealatii” (straini de neam, vorbind o limba asiatica) si-i bateau pe detinuti pana isi pierdeau cunostinta.

Ca bateau oameni care aveau o anumita rezistenta nu era nimic, dar il bateau si pe Ion Mihalache, care avea 85 de ani, sau pe Radulescu-Pogoneanu, care era semiparalizat. Bineinteles, ne bateau pe toti, in timp ce Vasile Luca (n.n. unul dintre fruntasii PCR, alaturi de Gheorghiu-Dej si Ana Pauker) avea iesirea ridicola de a protesta in numele principiilor leniniste impotriva bataii(!).

Ca sa rezisti, in multele ceasuri de izolare, trebuia sa-ti cauti preocupari.

Foarte multi detinuti faceau calcule aritmetice, dezlegau probleme cu trei necunoscute. Eu am scris cateva mii de poezii si am tradus in franceza un dictionar enciclopedic. Bineinteles, in memorie, caci nu aveam creion, nici hartie (…). Cel mai mult sufeream insa de lipsa alimentelor.

Ni se dadea aceeasi mancare de doua ori pe zi, fara nici o bucata de paine. In loc de paine, primeam o turta (n.n. zisa mamaliga), facuta din seminte de matura, oparita si coapta in cuptor.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus