139 de ani de la nașterea lui Mihail Sadoveanu: Prieten apropiat al lui Ionel Pop, secretarul Adunării Naţionale de la 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia

Mihail Sadoveanu, marele scriitor român a fost îndrăgostit nebuneşte de munţii Vâlcii. Nenumăratele sale vizite în Voineasa din perioada interbelică și amintirile de aici se regăsesc în multe dintre scrierile sale.

Iubitor de istorie şi cultură, preotul paroh din Voineasa – Vâlcea, Nicolae Moga, care a scris monografii impresionante despre localităţile de pe Valea Lotrului – Voineasa şi Malaia -, a descoperit în timpul cercetărilor sale că „Ceahlăul prozei româneşti”, Mihai Sadoveanu a fost prezent în Munţii Lotrului între cele două războaie mondiale.

A lăsat o impresie puternică localnicilor, iar unii dintre ei i-au povestit preotului o serie de întâmplări care au fost redate ulterior şi într-un articol din „Casa Cărţii”, o revistă ce aparţine Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea.

Ulterior, acesta a fost preluat şi de site-ul „Istorie locală”, un proiect care oferă on-line „conţinutul de informaţii pe suport tradiţional existent în bibliotecie sau în locuri accesibile”.

„Îi plăcea să mănânce din bucătăria moldovenească şi nu era pretenţios la mâncare”

„Sadoveanu venea la noi des, stătea la tata. Era mereu însoţit de prof. univ. Traian Săvulescu. Uneori, mai veneau cu el prefectul de Vâlcea şi alţii, printre care un colonel din Baia-Mare. Acesta venea cu familia. Sadoveanu avea un program strict, pe care îl respecta, ore de odihnă, pescuit, vânătoare şi cel mai mult scria. Îi plăcea să mănânce din bucătăria moldovenească şi nu era pretenţios la mâncare. Printre mâncărurile preferate erau cele de oaie şi berbec, tocană cu cartofi, ciorbă, mămăligă şi peşte (păstrăvi). Îi plăceau femeile, care să miroasă a ţărancă curată. Se interesa de folclor, de obiceiurile locului. Compunea, în scurt timp, cu uşurinţă, mici poezii de câteva strofe, pe care le comenta cu cei din preajmă, când mânca sau în timpul liber. Subiectele poeziilor erau plantele şi animalele din împrejurimi sau din curtea casei. Sadoveanu, îmi amintesc, venea la Voineasa de prin 1937. Niciodată nu a venit cu soţia sau cu altcineva din familie. De multe ori, tata, care avea maşină, îl aducea de la Brezoi la Voineasa.”, a povestit Stănica Puşchează din Voineasa.

„A fost şi la şcoală. Ne spunea poveşti”

Un fost primar, tot din aceeaşi staţiunea şi-a amintit despre poveştile pe care le auzea la şcoală direct din gura marelui scriitor: „Sadoveanu venea în Voineasa de multe ori când eram eu mic. A fost şi la şcoală. Ne spunea poveşti. ÎI plăcea să pescuiască pe Lotru. Câteodată, împuşca pescăruşi pe deasupra Lotrului. Când eram primar, mi-a spus Costea Marinovici că Sadoveanu a scris «Mitrea Cocor» în Voineasa, pe timpul unei veri”, i-a mărturisit Ion Puşchează preotului Nicolae Moga.

„Pălăriile cu borul mare le schimba după anotimp”

Alţii şi-au amintit inclusiv cum arăta, cum se îmbrăca sau se purta cu oamenii, unde şi de cine era însoţit, ce prieteni avea: „Pe Sadoveanu l-am văzut de multe ori în Voineasa. Era un om solid, cu burta proeminentă, cu pălării cu borul mare, le schimba după anotimp. Dacă ploua, avea o pălărie mai deasă, dacă era soare şi cald, o pălărie de pai. Avea un băiat cu el, venit cu el, poate tot scriitor, că avea caietul lui într-un parthart: Era un băiat spild şi el. Sadoveanu avea cabana lui la Oaşa, în locul numit «La bradul strâmb». Era prieten cu inginerul silvic Ionel Pop, din comuna Şugag, judeţul Alba, de pe râul Sebeş”, a povestit Ion I. Mirion.

Alţii şi-au amintit inclusiv cum arăta, cum se îmbrăca sau se purta cu oamenii, unde şi de cine era însoţit, ce prieteni avea: „Pe Sadoveanu l-am văzut de multe ori în Voineasa. Era un om solid, cu burta proeminentă, cu pălării cu borul mare, le schimba după anotimp. Dacă ploua, avea o pălărie mai deasă, dacă era soare şi cald, o pălărie de pai. Avea un băiat cu el, venit cu el, poate tot scriitor, că avea caietul lui într-un parthart: Era un băiat spild şi el. Sadoveanu avea cabana lui la Oaşa, în locul numit «La bradul strâmb». Era prieten cu inginerul silvic Ionel Pop, din comuna Şugag, judeţul Alba, de pe râul Sebeş”, a povestit Ion I. Mirion.

Sadoveanu, prieten cu nepotul lui Iuliu Maniu

Valentin Smedescu, şef serviciu în cadrul Bibliotecii Judeţene Vâlcea, cel care gestionează site-ul „Istorie locală”, a descoperit însă că Mirion a făcut confuzie în privinţa lui Ionel Pop. Acesta era nimeni altul decât nepotul lui Iuliu Maniu, unul dintre cei care avea să facă mai târziu închisoare pe vremea comuniştilor, ca deţinut politic. Ionel Pop nu era inginer silvic la Şugag, ci avocat din Cluj care concesionase un teren de vânătoare în Munţii din judeţul Alba, la graniţă cu cei ai Vâlcii. „Doctor în Drept, personalitate politică a perioadei interbelice”, Ionel Pop este nimeni altul decât secretarul Adunării Naţionale de la 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia. Tot el este cel care a întemeiat Revista „Carpaţii” desfiinţată după 1945. „Ionel Pop s-a impus ca titan al literaturii cinegetice româneşti. La câteva zeci de km de Şugag a avut o casă/ cabană de vacanţă/ vânătoare, alături de care – pentru că i-a plăcut în mod deosebit zona – Mihail Sadoveanu şi-a construit propria cabană”, a mai explicat Valentin Smedescu.

Ionel Pop l-a descoperit pe Sadoveanu prin intermediul articolelor sale. Într-unul a făcut referire la cocoşul de munte care „cântă de răsună valea”, şi Pop a conchis că „Maestrul” „nu a scris în cunoştinţă de cauză, ci din ce i-au povestit sau au scris alţii”. Astfel a ajuns să-l invite pe Sadoveanu la o vânătoare de cocoşi de munte în „paradisul de la Oaşa”. „După ce s-au cunoscut, între cei doi s-a înfiripat o prietenie uşor de constatat din operele celor doi şi ale apropiaţilor lor”, a mai explicat reprezentantul BJAI Vâlcea.

„Se zice că «Baltagul» i-a fost inspirat la Voineasa”

Localnicul din Voineasa, Ion Mirion şi-a mai amintit şi cât de respectuos era scriitorul cu oamenii locului, dar şi faptul că subiectului „Baltagulului” i-ar fi fost inspirat la Voineasa: „Sadoveanu era un om degajat. Îl vedeam pe stradă mergând, avea o figură marţială, stătea de vorbă cu oamenii pe drum, că îl cunoşteau toţi. Saluta ridicându-şi pălăria cu dreapta şi zicea: «Vă salut, domnilor!». I se răspundea: «Vă salut, domnule Sadoveanu!». Nu-I răspundeau la salut cu «domnule scriitor», dar în spate, când venea, se zicea «a venit scriitorul». La Ion Puşchează, unde stătea, se mai ducea tăticu, Ion Mirion, unchiul Culici şi dl. Gheorghe Turturea, care era cârciumar, şi-l luau şi plecau prin sat. Toţi cinci erau bărbaţi mari, umpleau uliţa până la drum. Vorbeau evenimente şi politică. Se zice că «Baltagul» i-a fost inspirat la Voineasa”, a mai povestit Mirion care şi-a amintit că ori de câte ori îl vedea scriitorul îl întreba: „Ce mai faci, măi, ciobănaşule?”

Şi Mirion are amintiri despre şcoală legate de Sadoveanu: „Odată, parcă de un Sfânt Petru, a fost la şcoală cu Ştefan Iliescu, învăţătorul meu şi cu două învăţătoare şi cu învăţătorul Plăviţu, care ne învăţa să cântăm. Atunci am recitat «Mioriţa» de la început până la sfârşit şi cred că m-a luat la ochi”.

Scriitorul avea mai multe rute pe Valea Lotrului pentru a ajunge la cabana sa de la lacul Oaşa

Cât despre partidele de pescuit şi vânătoare ale lui Sadoveanu, vâlceanul şi-a amintit: „Mai ţin minte că pleca peste munte, vara, pe mai multe căi, lăsători (poteci), cu doi, trei cai pentru bagaje, la cabana lui. Ţinea mai multe căi: Voineasa – Mănăileasa – Obârşia-Lotrului. Făcea popas şi, cât mâncau caii, el pescuia. Se oprea la cabana Obârşia Lotrului, unde era cabanier baciul Ghişe – poenar. De la Obârşie, urca plaiul pe pârâul Praveţu, curmătura Tărtărăuşi Poiana Muierii, de unde se vedea bine Valea Jiului, masivele Retezat şi Parâng. Lua mereu legătura cu ciobanii. În Poiana Muierii, se adunau ciobanii poenari, de pe râul Sebeş, ciobanii de la Polovraci şi Novaci, Gorj şi de prin Voineasa, plus momârlanii de prin Valea Jiului, la Nedee, de Sânziene şi de Sfântul Ilie. Se mai băteau şi au fost câteva omoruri acolo, mai sunt şi acum crucile şi mormintele ciobanilor omorâţi. De acolo, se întorcea la lacul Oaşa, unde avea cabana. Cabana a fost demolată şi acoperită de apele lacului de acumulare al hidrocentralei de pe Sebeş”, a memorat localnicul din Voineasa alături de alte rute pe care le urma scriitorul ori de câte ori venea pe Valea Lotrului în Vâlcea.

„Era însoţit mereu de pădurari, care-i scoteau peştele prins din cârlig şi-i pregăteau momeala”

Şi Mirion a găsit corespondenţe între întâmplările şi locurile descrise de Sadoveanu în cărţile sale şi lucruri similare din zona sa de baştină: „Eu am citit multe din cărţile lui, după aia, şi am făcut legături ale noastre în cărţile lui. A fost un om mare. Eu nu cred că s-a dat prea tare cu comuniştii”, şi-a mai exprimat Ion I. Mirion convingerea către preotul Nicolae Moga.

Alţi localnici îşi amintesc despre scriitor în timp ce plecau în armată, cum mulţi pădurari îl aşteptau pe drum până la intrarea în sat, sau cum mergea întotdeauna echipat corespător la partidele de pescuit sau vântoare: „era însoţit mereu de pădurari, care-i scoteau peştele prins din cârlig şi-i pregăteau momeala. Sadoveanu arunca doar cârligul, prindea şi atât”. Şi-l amintesc cu toţii ca pe un „om bun la suflet”, care „vorbea blând şi era prezentabil”.

Victor Iliescu şi-a amintit o imagine din 1948, când Sadoveanu a venit călare „pe un cal mare şi alb” la stâna din Plaiul Poienii, de unde a plecat mai departe spre Frătoşneanu şi Voineasa, în timp ce Gheorghe Stanciu a păstrat imaginile cu „Sadoveanu spălându-se, în fiecare dimineaţă, până la brâu, cu apa rece a Lotrului”.

 

sursa: ziarulunirea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus