Beneficiarii direcți sunt 1.082 de familii din municipiul Hunedoara.

Consiliul Local al municipiului Hunedoara a votat cel de-al doilea proiect pentru eficientizarea energetică a clădirilor rezidențiale din municipiul Hunedoara. 60% din bani vor veni de la Uniunea Europeană, iar diferența de 40% se împarte între asociațiile de proprietari și Primărie.

Beneficiarii direcți sunt 1.082 de familii din municipiul Hunedoara, care vor trebui să acopere doar un sfert din totalul cheltuielilor. Primăria oferă 15%, iar fondurile europene acoperă cea mai mare parte a sumei. Vestea bună pentru beneficiari este că partea lor o acoperă tot autoritatea locală, sumele urmând a fi rambursate în 10 ani, în rate lunare egale.

Valoarea totală a celor proiecte este de 30.905.184,69 de lei. Ambele se află în precontractare, fiind declarate eligibile pentru finanțare. Beneficiari ai acestei importante finanțări sunt proprietarii de apartamente din blocuri turn situate pe străzile Avram Iancu, Mihai Viteazu, Bucegi, Trandafirilor și Bulevardul Dacia.

Obiectivul general al proiectelor este: creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale din municipiul Hunedoara. Lucrările de intervenție vor consta în reabilitarea acoperișului, refacerea finisajelor interioare și exterioare și repararea elementelor de construcție ale fațadei care prezintă potențial pericol de desprindere sau afectează funcționalitatea clădirii.

Alte lucrări constau în reabilitarea termică a anvelopei, izolarea termică a fațadelor, inclusiv prin înlocuirea tâmplăriei exterioare existente cu tâmplărie termoizolantă, închiderea balcoanelor cu tâmplărie termoizolantă, termo-hidroizolarea acoperișului tip terasă, izolarea termică a planșeului peste subsol, înlocuirea corpurilor de iluminat cu unele eficiente din punct de vedere energetic, înlocuirea lifturilor, repararea trotuarelor de protecție pentru a se elimina infiltrațiile la infrastructura blocului, precum și adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilități prin crearea de rampe de acces.

Sursa: Primăria Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus