La data de 15 iunie 1889 a încetat din viață Mihai Eminescu, cel supranumit „Luceafărul literaturii românești” și considerat de cititorii și de critica literară drept cel mai important poet din literatura română. Mihai Eminescu s-a născut la Botoşani la 15 ianuarie 1850 fiind cel de-al șaptelea din cei unsprezece copii ai căminarului Gheorghe Eminovici. Îşi va petrece copilăria la Ipoteşti în casa părintească, iar după ce urmează şcoala normală de la Cernăuţi, face două clase de gimnaziu și este angajat ca funcţionar la diverse instituţii din Botoşani, lucrând ca și copist la tribunal şi primărie, iar din 1865 este custode al bibliotecii profesorului său Aron Pumnul.

După moartea acestuia, pleacă în Transilvania, la Blaj și Sibiu, unde își va continua studiile liceale, apoi ajunge la București, urmând trupele de teatru Tardini-Vlădicescu. Devine apoi copist și sufleur în trupele lui Iorgu Caragiale și Mihail Pascaly, participând la turnee în întreaga țară , ajungând chiar la Teatrul Național din București, unde este angajat ca sufleur. În toamna anului 1869 pleacă la Viena, unde până în 1872 este student la Facultatea de Filosofie, neavând dreptul să se prezinte la examene din cauza studiilor incomplete. Va audia cursuri de filosofie, drept, economie politică, filologie și științe și va face parte din societatea literar-științifică „România jună” , unde îl cunoaște pe Ioan Slavici, pe atunci student la Drept, și cu care va leaga o profundă prietenie.

Primele încercări de poezie ale lui Mihai Eminescu datează din ianuarie 1866, când a debutat cu poezia „La mormântul lui Aron Pumnul”, pe care o închină memoriei profesorului său. Începe apoi colaborarea la revista „Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, debutul în poezie fiind în nr. 6/1866 al revistei, când directorul acesteia îi va publica prima poezie, „De-aș avea”, poezie semnată pentru întâia oară Mihai Eminescu, numele fiind schimbat de Iosif Vulcan din Eminovici în Eminescu. Această primă poezie a fost urmată de încă 18, printre care amintim: „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, „Pe lângă plopii fără soț”, „O călărire în zori” și altele. După apropierea de societatea literară „Junimea”, creațiile sale sunt primite cu mare entuziasm, iar din 1870 începe să colaboreze la revista ieșeană „Convorbiri literare”, unde publică mai întâi poezia „Venere și Madonă”, apoi poemul „Epigonii” și povestea „Făt Frumos din lacrimă”. Stabilit la Iași, va frecventa ședințele junimiștilor, unde își citește în mod constant lucrările. Profunzimea și expresia artistică a liricii eminesciene sunt remarcate de criticul Titu Maiorescu, mentorul spiritual al „Junimii”, care se va servi de creația noului poet pentru a argumenta definirea „direcției noi” în literatura românească, după perioada pașoptistă. Astfel, va fi îndemnat de Titu Maiorescu să-și completeze studiile și astfel urmează ,între anii 1872-1874 la Universitatea din Berlin, cursuri de filosofie, istorie și istoria științei, fără a le încheia însă. Reîntors la Iași, lucrează ca director al Bibliotecii Centrale, apoi ca profesor la Institutul Academic și ca revizor școlar pentru districtele Iași și Vaslui, perioadă în care îl va cunoaște pe Ion Creangă, cu care va lega de asemenea, o mare prietenie. Tot la Iași o va cunoaște și pe Veronica Micle, care va rămâne alături de Mihai Eminescu până la sfârșitul vieții. Continuă colaborarea la importante reviste, ajungând la București, unde devine la sfârșitul lui octombrie 1877, redactor la ziarul „Timpul”, organul de presă al Partidului Conservator.

Aici a lucrat, timp de aproape șapte ani, alături de Ioan Slavici și de Ion Luca Caragiale, cu care avea să alcătuiască un trio critic de temut în presa de atunci, prin articolele de atitudine și de analiză a vieții culturale și politice. În 1880 devine redactor-șef al ziarului „Timpul”, în paginile căruia va publica numeroase articole referitoare la problemele vieții din perioada respectivă. Din această perioadă datează și marile sale creații precum „Scrisorile”, „Luceafărul”, „Împărat și proletar”, „Sara pe deal’’, „O, rămâi”, „Revedere” și altele. Ca o recunoaștere a activității sale publicistice, în 1883 a fost ales membru al Societății Presei Române condusă de B.P. Hașdeu și tot în acel an va apărea în „Almanahul Societății economice social literare România jună” din Viena, poemul „Luceafărul”, reprodus apoi și în paginile „Convorbirilor literare”. Mihai Eminescu a murit la data de 15 iunie 1889 și a fost înmormântat în Cimitirul Bellu din București, la umbra unui tei, acest loc devenind repede un loc de pelerinaj pentru românii care îl prețuiesc pe „cel mai mare poet al literaturii române”. Pe crucea mormântului lui Mihai Eminescu este un sculptat un basorelief cu chipul marelui poet , iar mai jos se află un epitaf dintr-o strofă a poeziei „Nu voi mormânt bogat”, poezie scrisă de poet cu cinci ani înaintea morții sale.

Sursa – Viorel Guțu – „Lecția de istorie”

3 răspunsuri

  1. salut@abonent.hd' "Ne e scarba...." spune:

    Fara indoiala ca, dupa Iisus Hristos, Mihai Eminescu este cel mai “rastignit” personaj din Romania ! Dovada ca opera sa continua sa fie prezentata tendentios, cu uriase si foarte relevante omisiuni…. Astfel, este complet trecuta sub tacere opera sa politica, sociologica si etnologica materializata in nenumaratele articole publicate in Timpul si care, alaturi de Biblie, constituie cel mai valoros indrumar pentru cine vrea cu adevarat binele acestei natii !
    O bibliografie gen “Reader`s digest” consta in Fragmentarium-ul re-publicat recent.
    Una serioasa consta in volumele din Opere complete editat sub egida Academiei Romane (care s-a spalat astfel multe pacate….), cu deosebire in Volumul 9.
    Faptul ca in perioada ceausista aceste volume au fost retrase din librarii trebuind sa circule pe sub mana, spune multe despre “patriotismul” nationalist-comunistilor din acea iepoca de sinistra amintire. Dupa cum faptul ca opera politica a lui Mihai Eminescu este, in continuare, pusa la index, inclusiv in Programele scolare din sistemul nostru de invatamant, spune ca de fapt, puternicii zilei nu sunt decat niste epigoni ai ceausismului daca nu chiar mai rau…..

  2. sus@natia.ro' Traiasca Natia ! spune:

    Nu doar al Literaturii !…. Oricat de frumos ar suna “Luceafarul Literaturii romanesti, Mihai Eminescu este mult mai mult…. A ne limita la dimensiunea literara/ poetica a operei sale ar insemna sa ne multumim cu o viziune limitata si limitativa, cultivata in perioada dejista de George Calinescu si preluata apoi de Stefan Augustin Doinas si de mai toata “intelighentia” actuala de Calea Victoriei.
    Eminescu este un urias politolog, sociolog si economist avant la lettre. Dar mai presus de toate, este creatorul Limbii Romane de care ne bucuram astazi, de la Blaga si Arghezi pana la Nichita si Vieru….. Testamentul lui Argezi ii poate fi dedicat lui Eminescu mai mult decat lui Arghezi insusi…. Fara Mihai Eminescu am fi fost infinit mai saraci si mai prosti….. Asa cum ne vor toti dusmanii natiei romane…..

  3. accredit_ro@yahoo.com' Nu spera si nu ai teama.... spune:

    Ce e val, ca valul trece….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus