Vă mărturisesc – mă amuză teribil campania electorală din Deva. Da, o să ziceți, începe abia în 22. Să nu fim ipocriți, a început din vară. Bun, tocmai despre ipocrizie e vorba în rândurile ce urmează. Mă enervează foarte tare faptul că politicienii trec de la un partid la altul, de la stânga la dreapta sau invers. Multă vreme am zis că în momentul în care un politician a plecat dintr-un partid ar trebui să dispară din viața politică. Așa ar fi moral. Apoi, m-am gândit – ce naiba e moral în politică? Nu prea multe. E ca-n viața de zi cu zi. N-o să stea unii căsătoriți o viață, dacă ei nu se mai înțeleg după două săptămâni. Apoi nu mai au voie să-și refacă viața? Sigur că da. Dacă e să fiu răutăcioasă, Călin Popescu Tăriceanu și-a refăcut-o de 5 ori. Cam așa și în politică. Acum, dacă unul a fost dat afară dintr-un partid, să nu se mai înscrie în altul? Sau dacă a greșit o dată înscriindu-se într-un partid în care nu se mai regăsește, să nu plece de acolo? Ori dacă pleacă, să nu mai facă politică niciodată? Discuțiile sunt interminabile. Pe mine altceva mă enervează și mai tare decât plimbatul dintr-un partid în altul – ipocrizia! Și zilele acestea avem parte de multe demonstrații de ipocrizie din partea unor politicieni.

A venit Norica Nicolai la Deva. Mie mi-e simpatică, vă spun drept. Doamna a fost membră PNȚ – CD, PNL și acum e la ALDE. Ce a făcut ea?! I-a atacat pe candidații, îi scriu în ordine alfabetică, Petru Mărginean și Florin Nicolae Oancea, spunând că-s traseiști. De precizat că Norica Nicolai a venit la Deva să-l sprijine pe candidatul ALDE, Ovidiu Ioan Popa, ce a trecut acum câteva săptămâni de la PNL la ALDE. A, și a fost acompaniată de Marius Gheorghe Surgent, deputat ALDE. A, domnul a fost la PSDR, a trecut la ApR, care în anul 2001 a fuzionat cu PNL. Surgent a rămas în PNL până în aprilie 2016, când a trecut la ALDE. Atunci, bine!

Supărată foc pe traseiștii politic e și doamna senator Eleonora Carmen Hărău. Scrie peste tot că s-a apucat de politică acum 5 ani, când a intrat în PNL, și e supărată rău pe Mărginean, dar nu-și mai amintește că au fost colegi de listă în 2000, când au candidat împreună la Camera Deputaților. Petru Mărginean era la PUR/PC, iar doamna senator, liberal azi, era membru PDSR/PSD. Atunci, bine!

Nu ar fi mai bine să tacă? Da, despre traseism poltic pot vorbi aceia care nu au fost membri de partid sau cei care au stat într-o singură formațiune politică. Restul – ipocriți!

5 răspunsuri

  1. Trecerea de la un partid la altul nu este o nota proasta pentru nimeni.Sau ar trebui sa nu fie.Dar cand te plimbi pe la trei patru partide(si aia te primesc) e semn ca n-ai principii.Pana la urma sa ne amintim ca si W.Churchil a trecut de la conservatori la laburisti si de la laburisti la conservatoricu o vizita si pe la liberali.

    • Pe bune? Dumneata il compari pe Churchil cu specimenele mai sus amintite? Nu ai niste pungi din alea de pe avioane pentru … borat? Pentru ca simt nevoia…

    • Monalise Hihn spune:

      Foarte corect! Am citit mult despre Churchill. Nu am văzut nicăieri că zbiera ca din gură de șarpe că un altul a făcut la fel, adică s-a plimbat pe la mai multe partide. Despre asta e vorba. Să aveți o seară minunată!

  2. Traiasca doctrinele ! 🙂

Lasă un răspuns către Arin Anulează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus