SONDAJ. Ce șanse au principalii contracandidați să câștige fotoliile primarilor în funcție?

DEVA. Principalul contracandidat al primarului în funcție, Petru Mărginean (PNL), este Mircia Muntean (PSRO), fostul primar, în prezent deputat.

Mircia Muntean a renunțat de bunăvoie la funcția de primar al Devei la începutul anului 2012, când a anunțat că va candida (din partea UNPR) la președinția Consiliului Județean Hunedoara împotriva adversarului său de la acea vreme, Mircea Moloț. Primarul 4X4 a decis atunci că este momentul să-l răpună pe cel care i-a luat locul la șefia organizației județene a PNL Hunedoara. Dorința de răzbunare i-a adus lui Mircia Muntean gustul amar al înfrângerii: candidatul USL, Mircea Moloț, a câștigat alegerile la o diferență de 20.000 de voturi.

Rămas fără funcție administrativă, Mircia Muntean și-a căutat un partid pentru a obține nominalizarea pentru un post de deputat. În toamna lui 2012, fostul primar al Devei a candidat din partea ARD și a obținut un mandat de deputat (PDL), însă abia după redistribuirea voturilor. Atunci a suferit cea mai dureroasă înfrângere, fiind bătut în Deva de Bogdan Țîmpău (USL).

LOCALE 2016 | Cine râvnește la fotoliul de primar al Hațegului

Și-a pierdut calitatea de membru PDL în 2013, după ce a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu și s-a înscris în PSD. În plină campanie electorală pentru alegerile prezidențiale, deputatul Mircia Muntean a provocat un accident rutier în Deva. Procurorii Parchetului General l-au trimis în judecată pentru conducerea unui autovehicul sub influența băturilor alcoolice.  

Pentru că PSD a ezitat să-l nominalizeze drept candidat la funcția de primar al Devei la alegerile locale din 2016, Mircia Muntean a anunțat că va candida din partea PSRO, partid fondat de Mircea Geoană. Anunțul a fost făcut la sfârșitul anului 2015, la Deva.

În ciuda dosarelor penale care i-au marcat cariera politică, Mircia Muntean nu a pierdut în totalitate simpatia devenilor. În aceste condiții, competiția directă cu Petru Mărginean va fi, cu siguranță, una încrâncenată. Așa cum îl descria fostul său camarad Mircea Moloț, Mircia Muntean este un “animal politic” cu o calitate extraordinară: te privește în ochi și îți spune tot ce vrei să auzi. Rămâne de văzut cât anume din șarmul fostului primar a fost știrbit de problemele lui cu legea.

Pe de altă parte, Petru Mărginean s-a concentrat pe atragerea de fonduri europene pentru Deva. În “competiția pe proiecte”, Mărginean l-a învins clar pe Mircia Muntean: Primăria condusă de Petru Mărginean a implementat în 3 ani (2012-2015) proiecte finanţate din fonduri europene în valoare de 21 de milioane de euro, în vreme ce administrația condusă de Mircia Muntean, în 5 ani (2007-2012), de doar 13 milioane de euro.

Până acum, pentru funcția de primar și-a mai anunțat candidatura fostul prefect, Cristian Marius Vladu (PND). PSD încă nu anunțat până în acest moment pe cine va arunca în lupta electorală.

SONDAJ DE OPINIE

Cine credeți că va câștiga alegerile pentru funcția de primar al municipiului DEVA în 2016?

View Results

Loading ... Loading ...

11 răspunsuri

  1. Altcineva

  2. Eu zic ca Mircia Muntean ! Majoritatea deveniilor ii duc dorul ! Datorita lui avem un oras cochet !

  3. Sper sa ramana Marginean. Sa vorbim pe cifre… In 4 ani, mai multi bani alocati si mai multe proiecte implementate. Si hai sa fim rezonabili, 4 ani, dintre care sa se tina cont ca un an intreg, abia a reusit sa invete cu ce se “mananca” titulatura asta. Pe cand celalalt, avea deja experienta in ale flambatului. Nu zic ca a fost un om dezinteresat in totalitate, dar nici un personaj care sa mai merite o functie in care, e imperios necesar, sa demostrezi onestitate, corectitudine si nu in ultimul rand, un cazier curat (cel putin moral). De vina e legea asta imputita. Permite oricarui trompetist cu tupeu jegos si ceva de sarm ( ca atat are animalu”), sa candideze in functii publice. In conditiile in care Instanta de Judecata…l-a dovedit incorect. Iar berbecii de Deveni, imbuibati in ale nostalgiei, jinduiesc dupa urlatorul asta. Nu pot uita, cu cata aroganta si nesimtire incerca sa pacaleasca populatia ca, nu el a condus masina, si nici macar nu a vazut cum arata sticla cu alcool.. Sigur, fain caracter! Asa e, votati mircia, ca asta ati facut de 20 si ceva ani, ati votat minciuna si ipocrizia. Ne-ati futut si local, si national. Berbeci! Mi-e lehamite..

  4. Io votez cu Vladu ca bea bine. Nu votez cu Mircia ca si el bea dar il pune apoi pe Fanica sa conduca.

  5. petru@yahoo.com' Primar al Devei spune:

    Va câstiga acela care va manifesta interes fata de :
    – deveni, mai ales fata de pietoni
    – curatenia orasului pana la fiecare panou de intrare / iesire
    – reglementarea diminuarii poluarii aerului si a poluarii sonore
    – modificarea regulamentului actual de toaletare a arborilor din tot orasul (terenuri private, publice, intravilan, extravilan) si a pomilor fructiferi de pe terenuri publice
    – consultarea indeaproape si pe teren a locuitorilor Devei, in avans fata de anunturile consultarilor oficiale privind proiectele viitoare.

  6. apap@yahoo.ro' lista de candidati ? spune:

    Lista de candidati ?
    Mersi !

  7. Cred ca prima sansa o are actualul primar si sper sa castige. Deva are o alta fata , odata cu finalizarea lucrarilor sunt sigur ca vor veni si turistii care vor contribui la bugetul local si nu numai . Incet incet prin proiectele finalizate si viitoarele proiecte eu zic ca Deva este mult mai dezvoltata ca alte orase din tara. Un oras cu 60.000 de oameni are suficiente spatii de joaca , de anul trecut s-a deschis si mall-ul , avem supermarketuri mari bazine de innot , patinuar etc. Credeti-ma ca alte orase mai mari nici nu viseaza la asa ceva . ASA CA NU MAI FITI TOT TIMPUL NEMULTUMITI SI APRECIATI CE FAC UNII OAMENI PENTRU ORASUL NOSTRU CUM AR FI ACEST PRIMAR CARE SINCER CHIAR ESTE SIMPATIC

  8. Deveni imbecilizati, vreti sa vi-i aduceti pe cap pe aceiasi nemernici care au ruinat orasul; din cauza carora Deva a fost masacrata si depopulata masiv; din cauza carora orasul s-a umplut de mafioti si de ciracii lor needucati si violenti dar plini de tupeu jegos!!!
    Va meritati soarta.

Lasă un răspuns către copacii NU voteaza Anulează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus