Consilierul local Bogdan Giurgiu a explicat în ședința CL Hunedoara că hotelul familiei senatorului Eleonora Carmen Hărău nu respectă distanța de cel puțin 100 de metri de ansamblul Castelului Corvinilor, care cuprinde și Curtea Husarilor, nu doar monumentul istoric.

Giurgiu a declarat că avizele pentru construirea hotelului au fost date în baza unui Plan Urbanistic General din 1999, care ar contrazice o lege ce a apărut în 2001.

„Hotelul doamnei Hărău despre care nu am dorit să vorbesc în campania electorală. Un subiect sensibil. În urma investigațiilor pe care le-am făcut am înțeles că avizele care au stat la baza dreptului de a construi acel edificiu au fost făcute în baza unui PUG (n. red.: Plan Urbanistic General) din 1999 și care prevede anumite zone de protecție, iar legea a apărut în 2001. Ca urmare, după anul 2001 trebuiau constituite alte zone de protecție, lucru care nu s-a făcut. S-a mers pe zone de protecție inexistente.

Întrebarea este: cum procedăm pe mai departe, fiindcă în mod cert ne aflăm într-o situație în care hotelul se ridică mai departe, zonele de protecție nu sunt constituite conform legii, distanțele de minimum 100 de metri nu sunt cele impuse de legislație (n. red.: distanța dintre Castelul Corvinilor și hotelul construit de firmele familiei Hărău) și nu văd soluții. Rog Departamentul Juridic să-mi spună ce trebuie făcut în acest sens. În mod clar PUG-ul este din 1999, legea din 2001, care spune clar – trebuie constituite zone de protecție. Propunerea mea este să-și mute hotelul cu 40 de metri. Un lucru foarte important – se vorbește de ansamblul Castelului Corvinilor din 1955 și până în prezent, ansamblul înseamnă inclusiv Curtea Husarilor, care a rămas monument istoric, ca urmare – de la colțul cel mai îndepărtat al colțului acestei curți trebuie făcută măsurătoarea până la hotel, iar aceasta trebuie să fie de 100 de metri”, a spus Bogdan Giurgiu.

Construcția hotelului familiei senatorului Eleonora Carmen Hărău a început anul trecut. Potrivit proiectului, în imobil va funcționa și o sală de nunți. Terenul pe care urmează să fie construită noua afacere a senatorului liberal se află situat pe strada Voinii la nr. 2A, iar suprafaţa ocupată de imobilul propus, cu destinaţia hotel, este de aproximativ 2.600 mp, având regimul de înălţime demisol, parter şi două etaje în corpul de clădire cu destinaţia cazare, respectiv demisol şi parter în zona corpului de clădire ce înglobează sala de festivităţi.

6 răspunsuri

  1. Legea actioneaza doar pt muritorii de rand????Nesimtita asta care si-a cumparat locul pe listele PNL-ului,de la Bucuresti,deoarece nici un primar liberal nu a vrut-o pe liste,face ce vrfea in judet?????Asa ne respectam istoria,monumentele,etc?Unii se pun cu fundul pe ele,altii le deterioreaza imaginea.Cine i-a dat aviz si autorizatie de constructie?Are aviz de la Ministerul culturii?

  2. Legea trebuie aplicata unitar incepand de la Hasdat ! 🙂 🙂 🙁

  3. Intrucat avizul este dat de Primarie , in cazul in care se intampla deplasarea cu 40 de metrii , costurile vor fi suportate legal de Primarie , adica de noi !

  4. Certificatul de urbanism a fost eliberat prin personalul ‘competent, al Primariei municipiului Hunedoara. Domnule Giurgiu ce doriti sa demonstrati? Prostia functionarilor publici din administratia publica locala? Nu e nevoie, cetatenii stiu ca in proportie de 99% acesti functionari publici sunt plafonati, depasiti si speriati de lipsa perspectivei cautarii unui loc de munca in sectorul privat.

  5. accredit_ro@yahoo.com' Prin noi insine ! spune:

    Daca magaoaia PNL-istei Harau se va construi asa cum a inceput, va fi prezenta in orice fotografie de ansamblu dominand castelul Corvinestilor inaugurand Kitschul de Hunedoara. Horror ! Imaginati-va asa ceva, (daca puteti !) in Praga, Viena sau Paris ! Nu-i asa ca nu puteti parlitilor ? Ei bine, ajunge s-o privim o clipa ca sa intelegem ca Doamna Harau poate. Madame este mai tare decat Bratienii care nici nu si-ar fi
    putut imagina asemenea lipsa de bun gust si bun simt. Dansa poate !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus