Şi în acest an mascota vie a staţiunii Straja, ursul Baloo, va fi sărbătorit de turiştii şi staţiune, în special de cei mici. 

Sâmbătă, 7 februarie, începând cu ora 11.00, în staţiunea turistică Straja va fi organizată competiţia sportivă “Cupa Baloo”, în cinstea ursului care de 15 ani încoace reprezintă principalul punct de atracţie din zonă.  Concursul este destinat copiilor şi va fi organizat pe 5 categorii de vârstă. În fiecare an în luna februarie se aniversează ziua de naştere a lui Baloo. Cei mici, totodată şi cei mai entuziasmaţi, îi cântă în cor lui Baloo “La mulţi ani” şi îl răsfaţă cu fructe şi dulciuri. 

Petrecerea aniversară va începe în jurul orei 13.00. Bătrânul urs va primi şi în acest an un tort savuros cu fructe şi miere de albine.

Baloo creste în captivitate în Straja de când era doar un pui de urs neajutorat şi este foarte blând cu oamenii. A fost găsit în pădure de un angajat al Ocolului Silvic Petroşani şi a fost repede adoptat.

“La început, când era mic, a umblat liber prin staţiune. După ce a crescut i-am făcut un ţarc şi am încercat să respectăm toate condiţiile solicitate de Uniunea Europeană. Urşii ţinuţi captivi trebuie să aibă la dispoziţie un perimetru de 1.000 de metri cel puţin, dar şi un bazin de apă”, a declarat pentru HunedoaraLiberă.ro Emil Părău, administratorul staţiunii Straja. 

foto libertatea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus