Timișoara s-a declarat primul oraș liber de comunism

În dimineaţa de 20 decembrie 1989, Timişoara era pregătită de marea confruntare. Noaptea, cea mai mare parte a militarilor, tancurile şi TAB-urile fuseseră retrase în cazărmi, la ordinul generalului Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat Major. Au mai fost păstrate trupe şi vehicule militare doar în zona Piaţei Operei şi a Comitetului Judeţean PCR, iar ministrul Apărării, generalul Vasile Milea ordonase ca acestea să acţioneze pentru evitarea distrugerilor şi doar cu aprobarea sa.

După ora 9:00, muncitorii de pe marile platforme industriale ale Timişoarei au ieşit în stradă. Semnalul l-au dat cei de la ELBA, din zona Gării de Nord.

Au urmat muncitorii de pe platforma industrială din Calea Buziaşului, din zona de sud a oraşului. Ultima coloană care pleacă spre centru este cea a muncitorilor de la UMT.

În jurul prânzului, coloanele de manifestanţi se întâlnesc în faţa Catedralei mitropolitane, unde îngenunchează şi se roagă pentru cei împuşcaţi. O parte pleacă spre Comitetul Judeţean PCR, iar cealaltă – spre clădirea Operei Române. Aici erau şase TAB-uri şi 2-300 de militari. ”Armata e cu noi!” strigau oamenii, fluturând drapelul naţional din care decupaseră stema comunistă: ”Libertate!”. După negocieri cu comandantul militarilor, câţiva manifestanţi urcă în balconul Operei, de unde, cu ajutorul unei staţii de amplificare, pregătită – ironia sorţii – pentru un miting împotriva lor, încep să vorbească mulţimii.

În acest timp, aterizează la Timişoara primul ministru Constantin Dăscălescu şi Emil Bobu, trimişi de Elena Ceauşescu să negocieze cu manifestanţii. Dăscălescu este condus de generalul Nuţă la Comitetul Judeţean PCR, unde se ceartă cu Ion Coman, căruia îi reproşează retragerea Armatei în cazărmi. La ora 15:00, Coman îi raportează ministrului Apărării Vasile Milea, pe ”firul scurt”, că oamenii din stradă nu sunt huligani, ci muncitorii din fabricile timişorene şi Armata nu poate trage în ei. La Bucureşti, nimeni nu îşi asumă să îi spună Elenei Ceauşescu adevărul.

Între timp, în faţa Comitetului Judeţean PCR, înconjurat de trei cordoane de militari, miliţieni şi paraşutişti de la Buzău, se adunaseră 10.000 de timişoreni. S-a format o delegaţie care să discute cu primul ministru. Delegaţia timişorenilor discută cu premierul Dăscălescu şi îi prezintă o listă cu revendicări, formulate ad-hoc, pe care să i le comunice lui Nicolae Ceauşescu. Erau 14 puncte scrise pe o foaie de hârtie. Din avionul în care se întorcea din Iran, Ceauşescu a acceptat doar eliberarea arestaţilor şi restituirea trupurilor celor morţi. Între timp, în balconul Operei se formează un comitet de iniţiativă al Frontului Democratic Român, prima formaţiune politică de opoziţie faţă de PCR.

În faţa Operei, erau deja peste 40.000 de oameni.

O delegaţie de la Operă merge la Comitetul Judeţean PCR şi se reuneşte cu cei de acolo, dar negocierile cu liderii comunişti se opresc. Ceauşescu face o teleconferinţă cu şefii politici din judeţul Timiş şi le cere să organizeze adunări de înfierare a elementelor huliganice care au devastat Timişoara şi ”au pactizat cu spionii şi reprezentanţii intereselor capitaliste, iredentiste, şovine”, iar Armatei – ”să apere independenţa, integritatea şi suveranitatea naţională, şi realizările comunismului”. La ora 19:00, iese pe postul naţional de televiziune şi ţine un discurs românilor despre ”agenturili străine” şi ”huliganii” de la Timişoara. La ora 20:30, Ceauşescu semnează decretul de instituire a stării de necesitate în judeţul Timiş, însă militarii aveau să refuze să pună în aplicare ordinele de intervenţie. Timişoara se declară oraş liber de comunism, iar nucleul revoluţionarilor se mută la Operă, unde încep să se organizeze şi citesc fiecare hotărâre miilor de oameni din piaţă.

Sursa: gandul.info

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus