"Să nu-i uităm pe cei care uită!"

 

Direcţia de Sănătate Publică a judetului Hunedoara, în parteneriat cu Spitalul Municipal „Dr.Al.Simionescu” Hunedoara, Spitalul de Urgenta Petrosani, Inspectoratul Scolar Judetean, Scoala Generala Petros, Colegiul National Aurel Vlaicu Orăstie,  celebrează „Ziua Mondială de Luptă Împotriva Maladiei Alzheimer” – 21 septembrie 2019 – şi organizează campania cu sloganul: „Să nu-i uităm pe cei care uită!”

Tema campaniei din anul acesta este „Înţelegerea şi conştientizarea bolii Alzheimer”.

Maladia Alzheimer este cea mai frecventă formă de demenţă la nivel mondial, care cauzează moartea celulelor cerebrale, cu consecinţe severe asupra memoriei şi comportamentului persoanei afectate. În prezent, demența reprezintă a cincea principală cauză de deces.

În Europa erau 46 de milioane de bolnavi diagnosticați în 2015 și se preconizează că vor fi 100 de milioane în 2050.

Contrar opiniei generale, maladia Alzheimer nu este o etapă firească în procesul de îmbătrânire. Acest lucru este adesea perceput astfel deoarece boala este diagnosticată în majoritatea cazurilor după vârsta de 65 de ani. Există însă şi situaţii când persoane tinere, sub 40 de ani, se pot confrunta cu simptome ale bolii Alzheimer.

Deşi nu există un tratament care să vindece această maladie, noile opţiuni terapeutice pot încetini progresul bolii Alzheimer, îmbunătăţind în acelaşi timp calitatea vieţii, prin ameliorarea simptomelor.

Cel mai comun simptom al bolii Alzheimer este dificultatea pacientului de a-şi aminti informaţii primite în urmă cu scurt timp, deoarece degradarea celulelor are loc iniţial în regiunea creierului responsabilă cu învăţarea.

Persoanele diagnosticate cu Alzheimer pot fi destul de greu de ingrijit intrucat experimenteaza un mix de emotii alcatuit din: confuzie, frustrare, furie, teama, intristare si depresie. Ingrijitorii pacientilor cu Alzheimer trebuie sa fie foarte calmi, rabdatori si dispusi sa asculte povestea acestora iar si iar. Un mediu linistit, dominat de armonie si calm, pot estompa simptomele specifice Alzheimer.

Daca ai grija de o persoana care sufera de Alzheimer trebuie sa:

  • Te informezi cu privire la aceasta afectiune
  • Sa apelezi la ajutorul unui medic daca te simti depasit de situatie
  • Sa ceri ajutorul celor din jur daca simti ca nu mai faci fata
  • Sa iti iei cel putin o pauza pe zi

Anumite măsuri pot preveni sau încetini declinul cognitiv, simptom specific bolii Alzheimer. Acestea constau în:

  • Renunţarea la fumat
  • Exerciţile fizice zilnice
  • Menţinerea greutăţii în limitele normale
  • Practicarea testelor de memorie
  • Alimentaţia bazată pe fructe şi legume proaspete, alimente bogate în antioxidanţi
  • Socializarea şi menţinerea unei vieţi active
  • Exerciţii pentru antrenarea creierului (memorarea anumitor date, a numerelor de telefon, rezolvarea de integrame, sudoku, cititul etc.)
  • Menţinerea în limitele normale a nivelului de colesterol din sânge

La data de  21 septembrie a fiecărui an, organizaţiile de sprijin împotriva maladiei Alzheimer din întreaga lume îşi concentrează eforturile în vederea sensibilizării populaţiei generale cu privire la problematica demenţei de tip Alzheimer.

Boala Alzheimer este cea mai frecventă formă de demenţă, care afectează funcţionarea mentală.

Anul acesta, la data de 21 septembrie 2019, persoanele care suferă de Alzheimer, familiile acestora, organizaţiile implicate, politicienii, profesioniştii din sistemul sanitar, cercetătorii se reunesc în spirit de solidaritate pentru a conştientiza opinia publică în legătură cu maladia Alzheimer.

În țara noastră nu este încă recunoscut faptul că demența reprezintă o problemă de sănătate publică, nefiind elaborată o strategie națională privind această afecțiune. Luând în considerare numai cazurile de demență Alzheimer și, fiind dovedit faptul că alături de o persoană cu demență sunt implicate încă 3-4 persoane, calitatea vieții a cel puțin 1 milion de oameni în țara noastră este profund perturbată.

În România sunt 300.000 de bolnavi diagnosticați cu boala Alzheimer, mult peste media europeană, la care se adaugă cei care sunt îngrijiți de familie și sunt nediagnosticați.

Date statistice din judetul Hunedoara:

  2016 2017 2018
Cazuri noi – pacienti cu boala Alzheimer 149 121 200
Ramasi in evidenta – pacienti cu boala Alzheimer 585 529 591

Directia de Sanatate Publica a Judetului Hunedoara va organiza evenimente de informare şi conştientizare a bolii Alzheimer la:

  • Spitalul Municipal „Dr.Al.Simionescu” Hunedoara – 17.09.2019, 13:00 h
  • Spitalul de Urgenta Petrosani – 19.09.2019, 11:00 h
  • Scoala Generala Petros – 19.09.2019, 13:00 h
  • Colegiul National Aurel Vlaicu Orăstie – 30.09.2019, 13:00 h

Ministerul Sănătăţii şi Institutul Naţional de Sănătate Publică asigură finanţarea, coordonarea, analiza şi evaluarea rezultatelor Campaniei. 

Pentru succesul acestei campanii, contăm pe sprijinul  dumneavoastră activ!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus