Declarația a fost făcută de către ministrul Transporturilor, Lucian Bode, în ședința de Guvern

De mâine se ridică restricțiile de circulație pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva, între  Ilia și Holdea. Declarația a fost făcută de către ministrul Transporturilor, Lucian Bode, în ședința de Guvern de astăzi.

„Astăzi, situaţia Autostrăzii Lugoj – Deva, parte componentă a coridorului european principal Constanţa – Bucureşti – Piteşti – Sibiu – Nădlac, cu cei 100 de km de autostradă, se prezintă în felul următor: avem 66 de km de autostradă pe care se circulă fără restricţii, avem 21 de km în Lotul 3, unde se circulă cu restricţii de viteză şi de tonaj, avem 4 km din Lotul 2, muzeu în aer liber, sunt finalizaţi în proporţie de 75%, dar nerecepţionaţi şi avem 9 km din Lotul 2, celebra secţiune a urşilor, secţiunea E, nerealizaţi. Obiectivul nostru este să finalizăm lucrările la această autostradă, astfel încât circulaţia să se desfăşoare în condiţii de siguranţă şi fără restricţii. Aşadar, domnule prim-ministru, vă informez că începând de mâine, 28 mai 2020, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere va ridica temporar restricţiile de tonaj pe Tronsonul 3, cei 21 de km dintre Holdea şi Ilia”, a declarat Lucian Bode, întrebat de premier ce se întâmplă pe Autostrada Lugoj-Deva”.

Tronsonul de autostradă a fost deschis cu retricții de viteză și tonaj în 23 decembrie 2019.

Restricțiile pentru circulația pe cei 21,1 kilometri de autostradă erau:

  • Circulația autovehiculelor cu masa până la 7,5 tone
  • Viteza maximă de până la 80 km/h
  • Viteza maximă de 50 de km/h, când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață, mâzgă sau circulația pe durata ploilor torențiale
  • Viteza maximă de 60 de km/h pe zona podului peste râul Mureș (rampe şi pod principal, intre km 68+500 şi km 69+500), pe zona podurilor de pe autostrada de la nodul Ilia (poduri şi rampe intre km 76+100 şi km 77+000), respectiv pe zona podului de pe autostrada de la nodul Dobra   (pod principal şi rampe intre km 67+000 şi km 67+500);
  • Semnalizarea corespunzătoare a sectorului de drum, inclusiv a pericolului prezentei animalelor.

 

În prezent, rețeaua de autostrăzi și drum național în regim de autostradă din România măsoară 848,9 de km.

Foto: Arhivă

Un răspuns

  1. Catalinaghiga@gmail.com' Catalina spune:

    Sigur se deschide si iesirea spre Savarsin din sensul giratoriu ….chiar suntem unii care locuim in zona .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus