27 ianuarie, Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului

Ziua de 27 ianuarie marchează eliberarea lagărelor de concentrare naziste şi sfârşitul Holocaustului în care au fost ucişi 6 milioane de evrei de către regimul nazist în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Alegerea acestei date este legată de eliberarea lagărului de la Auschwitz-Birkenau din Polonia de către trupele sovietice în după-amiază zilei de 27 ianuarie 1945.

Este o zi universală de comemorare şi a fost propusă de Israel împreună cu alte 89 de state, fiind stabilită în urma Rezoluţiei adoptate la 1 noiembrie 2005 de Adunarea Generală a Organizaţia Naţiunilor Unite.

Rezoluţia respinge orice negare a Holocaustului şi încurajează statele membre ale Adunării Generale ONU să transmită viitoarelor generaţii lecţia genocidului, pentru ca această pagină neagră a istoriei să nu se mai repete.

Nu este cunoscut numărul exact al evreilor ucişi în Holocaust, „soluția finală a problemei evreiești”cum a fost numit programul de exterminare plănuit şi executat de regimul naţional-socialist din Germania condus de Adolf Hitler, cifra cel mai frecvent notată de istorici este de şase milioane. Holocaustului se adaugă şi peste cinci milioane de alte victime ale atrocităţilor naziste: circa trei milioane de polonezi, o jumătate de milion de sinti şi roma, mai mult de 15 mii de homosexuali, persoanele cu handicap şi adepţii au sectei „Martorii lui Iehova”, toţi etichetaţi drept „duşmani ai statului german”. Au fost ucişi în total 1,5 milioane de copii.

Sfârşitul ororilor de la Auschwitz a venit în după-amiaza zilei de 27 ianuarie 1945. Forţele germane încercaseră timp de două săptămâni să reziste trupelor Armatei Roşii şi 231 de soldaţi ruşi pieriseră în luptele pentru eliberarea lagărului.

Au fost salvaţi doar 7.500 de deţinuţi care păreau mai mult morţi decât vii, mai mult de un milion patru sute de mii de oameni fuseseră ucişi.

Pentru a acoperi urmele crimelor comise la Auschwitz, înaintea atacului Armatei Roşii, SS-ul a detonat camerele de gazare şi a început să mute supravieţuitorii în alte lagăre, eliberate ulterior de către soldaţii britanici. Alţi deţinuţi au fost încolonaţi şi obligaţi să pornească la drum, zi şi noapte, iar cei care rămâneau în urmă erau ucişi pe loc. 56.000 de deţinuţi au plecat în „marşul morţii” şi pentru aproape 15.000 dintre ei a fost ultimul drum.

Ororile petrecute la Auschwitz nu au ajuns imediat la urechile publicului, ci abia în aprilie 1945 au apărut primele relatări la serviciul german al BBC, când supravieţuitorii au început să povestească la radio iadul prin care trecuseră.

La sosirea în lagăr, oamenii erau sortaţi de medicii SS în funcţie de vârstă şi starea sănătăţii, dar nou-sosiţii nu ştiau despre ce este vorba şi spuneau că suferă de diverse boli, în speranţa unui tratament mai blând. Astfel îşi semnau singuri condamnarea la moarte. La dreapta erau trecuţi cei lăsaţi să trăiască, un timp. La stânga treceau cei care luau imediat drumul crematoriului, povestea Anita Lasker, o supravieţuitoare.

sursa: ziarulunirea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus