Primăria Municipiului Hunedoara a organizat un concurs de soluții, cu premii, pentru realizarea unei statui la scara 1:1 a fotbalistului hunedorean Michael Klein.

Juriul concursului a avut în componență cinci membri, printre care și trei artiști plastici: Tiberiu FazakasConstantin Găină și Radu Roșian. În cadrul concursului au fost depuse patru oferte constând în: machetă realizată la scara 1:2 a statuii, însoțită de piese scrise și desenate dezvoltând, ilustrând sau detaliind concepția estetică și motivațiile propunerii acesteia; planșe explicite, descriind proiectul statuii, cuprinzând desene la scara stabilită de autor (perspective, vederi, schițe, planuri, secțiuni caracteristice, detalii, după caz).

Ofertele au fost evaluate și jurizate în conformitate cu Regulamentul concursului, iar câștigătoare a fost desemnată societatea QUADRO ART S.R.L. Pe locul II s-a clasat Alexandru PODEA, iar pe III, Gabriel OLARU. Cei trei au primit din partea Primăriei Municipiului Hunedoara premii în bani, astfel: locul I – 2.000 lei; locul II – 1.500 lei; locul III – 1.000 lei.

„Având în vedere că în anul 2018 se împlinesc 25 de ani de când Michael Klein a trecut în neființă, ne-am gândit să facem o statuie la scara 1:1 a fobalistul hunedorean. Statuia urmează să fie dezvelită anul viitor”, declară Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara.

Câștigătorul concursului va fi invitat la negocieri, cu o comisie numită prin Dispoziția Primarului în vederea stabilirii condițiilor contractuale de realizare a acestei statui.

Statuia va fi amplasată în locul bustului existent, în imediata apropiere a magazinului Kaufland, din fața Stadionului Michael Klein din municipiul Hunedoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus