Statistici îngrijorătoare furnizate de DSP Hunedoara.

Un studiu recent al Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, lansat în cadrul campaniei “Un viitor fără pată!”, relevă că 9 din 10 români nu au fost la un control dermatologic în ultimul an, deşi peste 50 la sută dintre aceştia sunt conştienţi de faptul că aluniţele pot reprezenta un pericol pentru sănătatea pielii. Cu toate acestea, 81% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani nu îşi verifică aluniţele de pe corp, un procent la fel de ridicat – 73% – fiind înregistrat şi pentru categoria de vârstă peste 30 de ani.

Cea mai importantă perioadă de viaţă în care protecţia împotriva soarelui joaca un rol foarte mare, sunt primii 20 de ani. 80% din expunerea la soare înregistrată pe tot parcursul vieţii este făcută în această perioadă. Transferul genetic este un factor important, însă un alt factor mult mai important care nu trebuie uitat este solarul. Şedinţele la solar care depăşesc în total 60 de ore, fac ca riscul apariţiei cancerului de piele să crească.

Expunerea la soare fără niciun fel de măsură de precauție are consecințe dramatice și tot mai des întâlnite. Conform Organizației Mondiale a Sănătății cancerul de piele care este diagnosticat în fiecare an la 3 milioane de persoane din întreaga lume. Conform Skin Cancer Foundation, pe plan mondial, în fiecare oră, o persoană cu melanom moare, iar în 2015 s-a estimat un număr de 9.940 de persoane care vor deceda ca urmare a diagnosticării cu această formă de cancer.

În România, aproape o treime dintre cei care au fost depistaţi cu această formă de cancer mor anual, relatează Mediafax. Totodată, se înregistrează o incidenţă a persoanelor diagnosticate cu melanom malign în creştere în ultimii 25 de ani – de la 1,2/100.000 la 4,5/100.000.

În județul Hunedoara, cazurile de cancer de piele au un trend crescător. În 2016 au fost depistate 20 de noi cazuri de melanom și alte 141 de cancer de piele. Din 2011 până în prezent, au fost depistate peste 740 de cazuri de cancer de piele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus