Află culisele unei „afaceri de succes”!

După ce a câștigat bani frumoși din construcția Ștrandului Corvina, partenerul de afaceri al primarului Viorel Arion își construiește hotel.

Sorin Dragotă, căci despre domnia sa este vorba, este asociat unic și administrator al SC METALCOS SRL, societate pentru care Primăria Municipiului Hunedoara a emis deja Certificatul de Urbanism în scopul întocmirii Planului Urbanistic Zonal – construire hotel.

Potrivit site-urilor de specialitate, firma SC METALCOS SRL a fost înființată în anul 2001, are sediul în Peștișu Mic, are ca obiect principal de activitate comerț cu ridicata al metalelor și minereurilor metalice, iar în 2014 a avut o cifră de afaceri de 11.874.222 lei și un profit declarat de 632.253 lei.

Sorin Dragotă este, nici mai mult, nici mai puțin decât partenerul de afaceri ai primarului Viorel Arion: cei doi sunt asociați în cadrul SC LIDEROM SRL, alături de Horia Paștiu. Potrivit propriei declarații de interese (actualizată la 12.06.2015), Viorel Arion deține 32,3% din acțiunile LIDEROM. Societatea are sediul în Hunedoara, pe Bd. Traian nr. 49, exact în locul în care mai funcționează o firmă a primarului Viorel Arion, SC COMSER SRL, societate în care primarul este asociat cu 54%.

La început a fost Ștrandul Corvina

În vara anului 2014, Primăria Municipiului Hunedoara a atribuit contractul de construire a ștrandului municipal din localitate, în valoare de 9,3 milioane de lei, unei asocieri de firme. Partenerul lui Viorel Arion, Sorin Dragotă, a fost fericitul câștigator al contractului, pe care și l-a însușit în calitate de administrator și asociat unic al SC METALCOS SRL, împreună cu Acomin.

Conducerea Primăriei a suplimentat în repetate rânduri suma alocată pentru acest obiectiv, iar subiectul a stârnit dezbateri aprinse în Consiliul Local Hunedoara. Cele mai recente alocări (august 2015) se referă la o suplimentare cu 2,5 miliarde de lei vechi, astfel că ștrandul Hunedoarei a ajuns să coste peste 2 milioane de euro, bani plătiți de Arion dintr-un împrumut contractat de municipalitate în numele hunedorenilor.

Și-acum vine și hotelul…

Exact acum un an, partenerul de afaceri al primarului Arion și-a manifestat interesul de a construi un hotel, și nu oriunde, ci lângă cel mai important monument al municipiului Hunedoara, Castelul Corvinilor, unde METALCOS deținea deja un teren de 2.000 de metri pătrați. Cum terenul cu pricina era prea mic pentru planurile patronului, acesta a reușit să convingă administrația hunedoreană să-i concesioneze încă pe-atât.

Prin Hotărârea Consiliului Local Hunedoara nr. 258 din 30 septembrie 2014, municipalitatea și-a dat acordul pentru a concesiona un teren intravilan în suprafață de 1.946 mp pentru o perioadă de 49 de ani, prețul de pornire a licitației fiind de 20 de lei/mp/an. SC METALCOS SRL și-a adjudecat terenul respectiv pentru următorii 49 de ani, iar cei 3.946 mp rezultați sunt, în sfârșit, suficienți pentru construcția hotelului. Așa se face că, în luna martie 2015, Primăria a emis certificatul de urbanism nr. 52/05.03.2015 în scopul întocmirii PUZ și DTAC – CONSTUIRE HOTEL.

schema

De vreme ce Ștrandul Corvina a fost construit (și) de firma (METALCOS) deținută de asociatul primarului Arion (LIDEROM), iar apoi administrația condusă de același Viorel Arion a concesionat un teren în cea mai căutată zonă a Hunedoarei tocmai partenerului de afaceri al primarului, situația ar putea să trezească interesul instituțiilor statului, care să stabilească dacă edilul se află sau nu în conflict de interese. Sau dacă nu cumva, se află într-o situație mult mai gravă.

Este de notorietate faptul că firma PROSERV SA, deținută de familia deputatului PNL Carmen Hărău, a început deja lucrările de construcție a unui hotel și a unei săli de nunți în aceeași zonă, Strada Voinii, nr. 2A.

La mică distanță, profitând de vadul Castelului, și Gheorghe Stăncălie, un alt apropiat al primarului, a cumpărat la un preț de nimic, 9,5 euro/mp, un teren în suprafață de 3.600 mp pe care și-a amenajat o parcare privată.

 

4 răspunsuri

  1. Ar trebui sa investigati toate afacerile si increngaturile lui Dragota Sorin.Arion este fostul sau coleg de camera din timpul facultatii, Pastiu este mana dreapta a lui Dragota in Metalcos si in acelasi timp este si cumnatul lui Arion. Sa nu-l uitam din acest grup infractional nici pe Duca Daniel care este vecinul si paravanul lui Dragota prin sotia care lucreaza in justitie.Investigati modul in care Dragota si Duca au pus mana pe contractul de reabilitare al parcului din Deva de la poalele cetatii in 2012 (contract supraevaluat de 4 ori)cu ajutorul fostului primar Mircia Muntean(coleg in campanie cu Arion la acea data)

  2. Modul in care dl. Primar conduce acest oras lasa de dorit. Pe langa asta daca mai adaugi si distribuirea de astfel de contracte unor astfel de oameni, punerea unor incompetenti in functii cheie de conducere a orasului obtii o Hunedoara in cadere libera….

  3. Office@speditiontranscontinental.ro' 7 cai frumosi spune:

    ma tot mir cum de nu vine Dna ul si la Hd sa i agate pe taranoii astia.

  4. Mai faceti ceva si pentru orasul asta nu numai pentru voi hotilor care sunteti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus