Un dosar instrumentat de DNA Timișoara.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului VLAI ADELIN GEORGE, avocat în cadrul Baroului Mehedinți, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată.

și în stare de libertate, a inculpaților

VLAI FLORIN GABRIEL, chimist în cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală Arad, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:

          – fals intelectual în formă continuată,

          – uz de fals în formă continuată,

          – favorizare a făptuitorului în formă continuată,

BURCHIU NICOLETA, chimist în cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală Arad, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:

          – favorizare a făptuitorului,

          – uz de fals,

          – fals intelectual,                                                                         

GROZA DIANA GABRIELA și BRĂNIȘCAN ADRIAN IOAN cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:

– cumpărare de influență,

          – conducerea unui vehicul sub influența alcoolului  sau a altor substanțe,

ROHOZNEANU MARIAN, cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului  sau a altor substanțe.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada februarie-iunie 2017, inculpatul Vlai Adelin George a pretins și primit de la inculpații Brănișcan Adrian Ioan, Groza Diana Gabriela și o altă persoană, toți cercetați pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sumele de 14.500 lei (9.000 lei și 5.500 lei) și 2.300 euro.

Banii respectivi au fost primiți de inculpat pentru a-și folosi influența reală ce o avea asupra fratelui său, Vlai Florin Gabriel, pentru ca acesta din urmă, chimist în cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală Arad, să emită buletine de analiză toxicologică favorabile persoanelor respective.

Concret, inculpatul Vlai Florin Gabriel a menționat, în fals, în documentele respective valori ale alcoolemiei situate sub 0,80 g/l alcool pur în sânge, aspect care ar fi atras răspunderea persoanelor respective doar din punct de vedere contravențional.

În aceeași manieră a procedat și inculpata Burchiu Nicoleta, în total cei doi chimiști emițând buletine de analiză toxicologică, false, pentru 4 persoane: inculpații Groza Diana Gabriela, Brănișcan Adrian Ioan, Rohozneanu Marian și o altă persoană.

Prin această conduită, inculpații Vlai Florin Gabriel și Burchiu Nicoleta au oferit ajutor celor patru persoane în scopul îngreunării sau împiedicării tragerii acestora la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

În cauză,  procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra  sumei de 14.500 lei, aflată în contul unei unități bancare, consemnată de inculpat pe seama și la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus