6.700 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Hunedoara

 

 

La sfârșitul lunii august 2021, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara erau înregistrați 6.700 șomeri (din care 2.955 femei), rata șomajului fiind de 3,92 %.

Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 3,15 %, în această lună acest indicator a înregistrat creștere de 0,77 pp.

Din totalul de 6.700 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Hunedoara, 3.370 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 3.330 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 2.071  șomeri provin din mediul rural și 4.629  sunt din mediul urban.

Grupa de vârstă Stoc la finele lunii
Total 6.700
< 25 ani 727
între 25-29 386
între 30-39 998
între 40-49 1.858
între 50-55 1.668
peste 55 ani 1.063

Șomerii cu studii liceale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Hunedoara  29 %, urmat de cei cu studii gimnaziale 22 %, iar 19 % au absolvit învățământul profesional sau școli de arte și meserii. Șomerii fără studii și cu nivel de studii primare reprezintă 15 % din totalul șomerilor înregistrați, cei cu studii superioare sunt 11 %, iar cei cu învățământ postliceal sunt 4 %.

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 910 persoane foarte greu ocupabile, 1.830 greu ocupabile, 2.472 mediu ocupabile, iar 1.488 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre. Informaţii detaliate despre structura şomajului la nivelul judeţului Hunedoara sunt afişate pe pagina de internet a AJOFM Hunedoara la adresa www.ajofmhd.ro.

 

Sursa: Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus