Un bărbat care participa la o concurs de alergare pe traseele montane din sudul Masivului Retezat a fost salvat de o echipă mixtă formată din jandarmi montani și salvamontiști, după ce a suferit un traumatism la picior și nu se mai putea deplasa singur.

La locul incidentului, care a avut loc sâmbătă după-amiază, s-au deplasat cinci salvamontiști de la formația din Uricani și doi jandarmi montani. Aceștia i-au acordat victimei primul ajutor și apoi au transportat-o cu o targă specială până la cabana Buta, pe un traseu care a durat mai bine de o oră.

“Bărbatul (…) s-a accidentat în apropiere de Vf. Piule. Bărbatului i-a fost acordat primul ajutor de către salvamontiști, însă se impunea transportul acestuia cu targa până într-o zonă în care putea ajunge ambulanța SMURD”, se arată într-un comunicat al IJJ Hunedoara, remis AGERPRES.

De la cabana Buta sportivul a fost preluat de o ambulanță cu tracțiune integrală și un echipaj SMURD, fiind transportat apoi la spital.

La sfârșitul acestei săptămâni, peste 200 de jandarmi hunedoreni s-au aflat în misiuni de menținere și asigurare a ordinii publice.

AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus