Democrația este amenințată de interesele de grup ale PNL care, prin îngrădirea drepturilor la educație, sănătate și un trai decent, refuză să guverneze în interesul românilor.

În timp ce PSD implementa programe guvernamentale, repara inechitățile din Legea Pensiilor, majora salarii pentru ca medicii să nu mai plece din țară și majora pensii pentru ca seniorii să aibă o viață decentă, PNL săpa la temelia democrației, instiga la ură, dorea alegeri anticipate și pregătea terenul pentru impunerea propriului guvern.

Prin minciună, dezinformare și dezbinare, PNL a ignorat voința electoratului din anul 2016 și acum amenință democrația, apărând interesele de grup ale PNL, grup care a desființat ministere, subminează zilnic autoritatea unor instituții publice și evită să-și asume eșecul propriei guvernări.

La aproape un an de guvernare faptele PNL sunt evidente: promisiuni electorale neonorate, economia țării în declin, împrumuturi pe bandă rulantă, puterea de cumpărare tot mai scăzută, legi nerespectate și aplicate discreționar după bunul plac, sănătatea românilor tot mai precară, educația pusă la grea încercare și românii tot mai dezbinați.

Într-o democrație sănătoasă, nu se poate exclude un partid de opoziție, faptele trebuie să fie în concordanță cu legile, legile se fac în interesul românilor și României, cetățenii trebuie protejați nu batjocoriți, autoritatea și rolul instituțiilor publice trebuie respectate.

Distrugerea democrației a început în momentul în care s-a redus numărul de ministere, profesioniștii din instituțiile publice au fost înlocuiți cu persoane slab pregătite profesional și afacerile personale ale clientelei de partid s-au mutat la guvern și au început să prospere.

Pentru PNL, alegerile sunt mai importante decât sănătatea, acapararea puterii prioritară în fața educației și afacerile cu firmele de casă mai prospere decât traiul de zi cu zi al românilor.

PNL a dovedit modul de guvernare răzbunător, fără să țină cont că românii nu trebuie uitați, sacrificați, mințiți și învrăjbiți.

În timp ce pentru PNL afacerile cu banii statului sunt prioritare, alegerile mai presus de educație și oamenii sunt ținuți la limita sărăciei prin tăieri de majorări de pensii și salarii, rezultatele PSD în Parlamentul României și la nivel local, în județul Hunedoara, sunt dovada clară că românii sunt puși mereu pe primul loc.

Dezvoltarea economică și socială a județului, gestionarea patrimoniului județului și a serviciilor publice, cooperarea între instituții se pot realiza în baza legilor existente doar dacă există consens politic, oameni bine pregătiți profesional și orientare spre cetățeni.

Sub conducerea PNL, timp de 12 ani, județul Hunedoara a bătut pasul pe loc.

Cu PNL la cârma României ne îndreptăm din nou spre vremuri de austeritate. Săracii vor fi mai săraci, bogații mai bogați.

Duminică, românii sunt chemați la vot pentru alegerea președintelui Consiliului Județean, consilierilor județeni, primarilor și consilierilor locali, a căror activitate este într-o relație de interdependență, ocazie cu care propaganda mincinoasă și abuzurile PNL vor înceta.

În 27 septembrie, pentru stoparea abuzurilor PNL, majorarea pensiilor, a salariilor, a alocațiilor pentru copii și apărarea tuturor drepturilor fundamentale, românii vor alege înțelept!

 

Ilie Toma,

deputat PSD Hunedoara

 

2 răspunsuri

  1. Domnul din imagine este ” Ilie de la scularie” ? De cind a intrat in FSN s devenit Zeita dreptatii.

  2. Competentele, pe unde ai fost ai lăsat dezastru. Șpaga la putere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus