COMUNICAT DE PRESĂ

 

5 IUNIE – ZIUA MONDIALĂ A MEDIULUI

Ziua Mondială a Mediului este cel mai important eveniment din seria celor înscrise în calendarul ecologic şi este sărbătorită în fiecare an, pe data de 5 iunie.

Ziua mondială a mediului înconjurător a fost stabilită de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în 1972. La 15 decembrie 1972, Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluţie care desemnează ziua de 5 iunie ca Ziua mondială a mediului înconjurător şi care îndeamnă guvernele şi organizaţiile să întreprindă în această zi, în întreaga lume, activităţi prin care să reafirme preocuparea lor pentru conservarea şi îmbunătăţirea mediului.

Prin această manifestare, Organizaţia Naţiunilor Unite, în calitate de promotor la nivel mondial, încearcă să atragă atenţia lumii, aupra problemelor de mediu, cu scopul de a stimula conştiinţa ecologică şi de a promova acţiunea politică în domeniul protecţiei mediului.

Cu ocazia Zilei de 5 iunie-Ziua Mondiala a Mediului, comisarii din cadrul Garzii Nationale de Mediu-Comisariatul Judetean Hunedoara au participat la doua actiuni de educatie ecologica dupa cum urmeaza:

Impreună cu reprezentanții Operatorului de salubritate Brai Cata care actionează pe raza Județului Hunedoara a organizat o acțiune de informare și conștientizare privind protejarea mediului înconjurator. La acțiune au participat elevi din clasele V-VII din cadrul Școlii Andrei Șaguna din Deva. Acțiunea se înscrie și în seria activităților educative cuprinse în cadrul Programului ,,Eco Școala”.

Cu această ocazie:

  • în curtea școlii Andrei Șaguna a fost amplasată o stație automatizată de depozitare a deșeurilor reciclabile (eco-insulă/platforme de deșeuri smart);
  • elevii au fost instruiți despre modul în care se utilizează noul sistem de colectare selectiva a deșeurilor reciclabile;
  • elevii au aflat despre importanța colectarii selective și reciclării deșeurilor în scopul salvării resurselor naturale, reducerii poluării mediului, conservarii biodiversității precum și reducerii efectelor negative asupra sănătății populației.

La finalul acțiunii, reprezentanții Operatorului de salubritate Brai Cata au acordat elevilor premii constând în tricouri promoționale inscripționate cu sloganul proiectului: ,,10 cu Felicitări pentru colectarea separată” iar reprezentanții Comisariatului Județean Hunedoara  au acordat diplome pentru participare și implicare, prin care elevii au primit titlul de ,,Gardianul Mediului”.

În cadrul proiectului ,,Să protejăm mediul” inițiat de către Liceului Tehnologic “Constantin Bursan” din municipiul Hunedoara,  comisarii Gărzii Naționale de Mediu-Comisariatul Județean Hunedoara au participat alături de cadre didactice și aproximativ 100 de elevi cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani la acțiunea de conștientizare și informare privind importantă protecției mediului desfășurată în zona pietonală a municipiului Hunedoara.

Sub sloganul ,,Un tânăr educat, un mediu mai curat” au fost distrubuite cetățenilor pliante informative cu privire la importantă evenimentului cuprins în calendarul ecologic sărbătorit în dată de 5 iunie în fiecare an precum și diferite modalități prin care pot proteja mediul înconjurător.

 

Cu deosebită considerație,

Comisar Șef

Croitoru Angela Maria

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus