Care sunt acestea

Gestionarea resurselor financiare nu este o misiune facilă pentru nimeni, indiferent de cât de generoase sunt aceste resurse. Cea mai bună metodă de a învăța cum să te descurci bine cu ce ai la dispoziție este cea bazată pe experiență, însă într-un domeniu atât de sensibil precum cel financiar este mult mai indicat să fii proactiv și să urmezi niște pași care să îți asigure stabilitate și liniște. Dacă îți planifici bine pașii și ții cont de câteva repere, ai toate șansele să gestionezi eficient banii și să nu ajungi să te confrunți cu probleme atunci când îți dorești mai puțin. Care sunt cele mai importante 6 lecții financiare pe care trebuie să le iei în considerare?

Nu cheltui mai mult decât produci

O regulă de aur în viața oricărei persoane stabile din punct de vedere financiar este aceea de a nu cheltui mai mulți bani decât are la dispoziție. Deși pare un lucru foarte ușor, tentațiile din era consumerismului și accesul permament la piața de bunuri si servicii, prin intermediul internetului transformă această regulă într-una dificil de respectat, dar cu atât mai importantă. O strategie foarte bună este aceea de a planifica veniturile în avans și de a prioritiza cheltuielile cu adevărat esențiale, precum chiria, ratele sau hrana. De asemenea, majoritatea oamenilor par a fi tentați să cheltuiască mai mulți bani atunci când apelează la tranzacțiile prin intermediul cardului, decât când se folosesc de bani cash. Pentru a limita tentația de a achiziționa diverse produse din magazine, atunci când nu ai neapărat nevoie de ele, este de preferat să nu mergi la cumpărături cu cardul, ci să folosești bani cash. Dacă vrei o plasă de siguranță și mai puternică, poți deschide un cont de economii în care să transferi o parte din salariu, lună de lună. Astfel, te vei asigura că există o sumă de bani în care nu vei intra și pe care o vei avea la dispoziție pentru situațiile neprevăzute.

Urmărește cursul valutar și economisește în monede avantajoase

Evoluția cursului valutar poate fi un reper cheie pentru cei care vor să maximizeze resursele financiare de care dispun. Evoluția economică dictează și evoluția cursurilor, iar puțină atenție acordată acestor aspecte îți poate aduce beneficii semnificative. Economiile în valută sau în metale prețioase, precum aurul, se pot dovedi a fi inspirate și profitabile, mai ales că există variante destul de stabile, precum moneda euro. Poți să vezi aici cum se prezintă cursul valutar pentru monedele internaționale, dar și să verifici statisticile și trendurile aferente fiecărei variante. Dacă ai de gând să economisești pe termen lung, varianta unei alte monede decât cea autohtonă, afectată deseori de instabilitatea mediului politic, poate fi o soluție excelentă.

Creează și respectă un buget

Chiar dacă poate părea dificil să respecți un plan, mai ales atunci când vine vorba de bani, crearea unuia te va ajuta să eviți multe situații neplăcute. Bugetul implică, în primul rând, existența unei ierarhii a cheltuielilor și unor limite peste care să nu treci. Poți crea un buget luând în calcul cheltuielile fixe și constante pe care le ai lună de lună, precum ratele, abonamentele ori cheltuielile legate de utilități. La toate acestea, poți adăuga o aproximare cât mai realistă asupra cheltuielilor pe care le vei înregistra cu hrana și alte aspecte necesare traiului de zi cu zi. Toate resursele rămase la dispoziția ta, după această organizare, pot fi gestionate așa cum dorești. Poți economisi o parte, poți investi sau poți să cheltuiești pe lucruri pe care ți le-ai dorit mereu. Dar vei avea garanția că nu neglijezi cheltuielile esențiale.

Educă-te

Chiar dacă poate părea complicat, domeniul financiar este unul pe care poți ajunge să îl cunoști foarte bine într-un mod destul de ușor. Există foarte multe cărți, site-uri specializate și bloguri dedicate educației financiare, astfel că ai foarte multe oportunități să te dezvolți în această direcție și să întelegi cum poți să îți gestionezi veniturile mai eficient.

Investește în tine

Chiar dacă poate fi tentant să dedici sume importante investițiilor în obiecte materiale, vacanțe sau experiențe culinare deosebite, trebuie să nu pierzi din vedere nici faptul că dezvoltarea personală aduce cu sine și dezvoltarea financiară. Investește în tine, învață lucruri noi și cu potențial productiv, iar în viitor vei ajunge să poți profita de lucrurile învățate. Rezultatele nu vor veni imediat, dar cu siguranță vor apărea cândva. Chiar și o carte cumpărată și citită poate să facă o diferență majoră.

Mărește-ți veniturile

Sună dificil, dar există șansa să nu maximizezi potențialul financiar pe care îl ai. Poți încerca să câștigi bani în plus în urma unei pasiuni pe care o ai, pe lângă jobul tău, sau să scapi de lucruri care nu îți mai sunt de folos și pe care le poți vinde.

Menținerea unui echilibru financiar nu este un lucru ușor de făcut, iar generarea unei cantități de bani disponibili poate fi și mai dificilă. Totuși, prin educație, planificare și investiții inteligente poți ajunge să ai o situație excelentă.

Sursa: Agerpres

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus