Un autocar în care se aflau 30 de credincioşi, care se întorceau, duminică, de la Mănăstirea Prislop, unde e mormântul lui Arsenie Boca, a intrat într-un gard de pe marginea drumului, în localitatea Buneşti, judeţul Vâlcea, niciunul dintre ocupanţii vehiculului nefiind rănit.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, inspectorul Gabriel Popescu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că şoferul autocarului a evitat un autoturism, a pierdut controlul volanului şi a intrat în gard.

“Pentru a evita impactul faţă – spate cu un autoturism, şoferul a tras de volan şi a părăsit partea carosabilă. Nu au fost înregistraţi răniţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea.

Autocarul în care erau 30 de pasageri venea de la Mănăstirea Prislop, din judeţul Hunedoara, unde este mormântul lui Arsenie Boca.

Popescu a adăugat că s-a luat legătura cu firma de transport care va trimite un autocar să preia pasagerii.

Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus