A fost solicitat elicopter SMURD pentru intervenție

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul rutier este întrerupt pe DN 68A Lugoj – Săcămaș, la kilometrul 49+100 de metri, în apropierea localității Coșevița, județul Timiș, după ce a avut loc o coliziune între un autoturism și un autotren care transporta carne. În urma impactului, două persoane aflate în autoturism sunt încarcerate, fiind rănite grav, iar o a treia persoană a suferit leziuni ușoare. A fost solicitat elicopter SMURD pentru intervenție.

 

Se estimează ca circulația rutieră să fie reluată, în condiții normale, în 45 de minute.

 

Recomandăm conducătorilor auto să manifeste prudenţă la volan, să se asigure şi să semnalizeze înainte de schimbarea direcţiei de deplasare și să crească distanţa de siguranţă între vehicule.      

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus