În data de 02.07.2020, ora 13:20, Poliția mun. Deva a fost sesizată telefonic, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că un pieton a fost accidentat de către un autoturism.

Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că, un bărbat în vârstă de 65 ani din Deva, în timp ce conducea un autoturism pe strada Horea din municipiul Deva, înspre o stație de carburant, la trecerea de pietoni amplasată pe strada Horea, după colțul intersecției cu strada Griviței, nu a observat un pieton angajat în traversarea străzii Horea din partea sa dreaptă, lovindu-l cu partea dreapta-față a autoturismului.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea ușoară a pietonului, un tânăr de 22 ani din municipiul Deva, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

La spital, s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei atât pietonului cât și conducătorului auto.

În cauză poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.         

 

 

În data de 02.07.2020, ora 14:19, o minoră de 9 ani, din municipiul Hunedoara, lăsată nesupravegheată a traversat strada Bucegi din municipiul Hunedoara, pe trotinetă, prin loc nemarcat și fără să se asigure și a fost accidentată de un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 44 de ani din municipiul Hunedoara.

În urma accidentului a rezultat accidentarea uşoară a minorei care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto, a fost  testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 0.00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Sursa: IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus