Cu o echipă nouă de voluntari entuziasti, Subfiliala de Cruce Roşie din Deva, a demarat acţiunea „Un mărţişor pentru deveni!”, acţiune care s-a derulat în perioada 26-29 februarie. Acest proiect a avut ca obiect comercializarea de mărţişoare confecţionate și recondiţionate de voluntarii şi prietenii Crucii Roşii Deva, precum şi de partenerii acestui proiect.

Acţiunea a avut loc în două puncte centrale din municipiul Deva, şi anume, în faţa Spitalului Municipal şi în Piaţa Victoriei. Complexul Aqualand Deva s-a alăturat proiectului și a permis amplasarea unui alt stand în incinta sa. În schimbul mărţişoarelor, devenii au plătit cât au considerat de cuviinţă, sub formă de donaţie, banii fiind introduşi în urnele existente la standuri. De asemenea s-au împărţit diplome şi pliante care conţin informaţii generale despre activitatea desfășurată, despre planurile de viitor şi o invitaţie pentru cei care doresc să se implice, de a se alătura echipei Crucii Roșii.

Proiectul Crucii Roşii Deva „Un mărţişor pentru deveni!” s-a desfăşurat în colaborare cu Clubul Leo Sarmizegetusa al Colegiului Naţional „Decebal”  Deva şi cu Colegiul Pedagogic „Regina Maria”. Acestei initiaţiative s-au mai alăturat Şcoala Primară Mărtineşti, Grădiniţa P.N. Orăştie, Liceul de Arte „Sigismund Toduţă” și  Liceul teoretic „Teglas Gabor”. Acest proiect s-a încheiat în seara zilei de 1 Martie cu un concert caritabil susţinut de trupa folk-rock „Pragu’ de Sus”, la „Old House” Deva.

Fondurile obţinute în urma acestei campanii au atins suma de 6.403 RON şi vor fi folosite pentru a susţine proiectele sociale ale Crucii Roşii Deva, derularea binecunoscutului concurs „Sanitarii Pricepuţi”, precum şi dezvoltarea unei reţele de voluntari instruită şi motivată care să desfaşoare activităţi în beneficiul comunităţii devene şi în concordanţă cu principiile fundamentale ale Crucii Roşii.

„Dorim să mulţumim tuturor celor menţionaţi mai sus si celor peste 40 de voluntari participanţi pentru implicarea activă în acest proiect şi nu în ultimul rând devenilor care au donat. Considerăm că această acţiune a avut un mare succes. Am dovedit că putem face lucruri minunate impreună!”, se arată într-un comunicat al Crucii Roșii. 

Foto: Crucea Roșie Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus