Adam şi Eve, sau Adam şi… Steve?

Ioan Hănțulescu               

Nu sunt homofob. Aş putea, cred, foarte uşor, să apreciez meritele, munca şi talentul unei persoane cu înclinaţii homosexuale, cred că aceste fiinţe sunt sensibile şi delicate, cu un simţ estetic foarte dezvoltat dar, Doamne iartă-mă, nu aş vrea o astfel de persoană prea aproape de mine sau de copiii şi de nepoţii mei. Rămân adept al principiului că aşa a rânduit Dumnezeu lumea, cu bărbaţi şi femei, ca să poată procrea şi merge înainte. Altfel, înseamnă că se apropie zilele sfârşitului ei. Al lumii! Priviţi şi dumneavoastră cât de frumoase sunt femeile. E o desfătare să le priveşti şi să le ai aproape. Se vede că şi Dumnezeu le-a făcut cu drag. Atunci nouă cum să nu ne fie dragi? Aşadar, eu sunt adeptul principiului american potrivit căruia „Dumnezeu i-a făcut pe Adam şi Eve, nu pe Adam şi… Steve”! Cu atât mai mult cu cât se ajunge la situaţii de-a dreptul aberante, nebuneşti, halucinante. Precum este cea a legalizării căsătoriilor gay. Nu că aş fi neapărat împotriva căsătoriei persoanelor de acelaşi sex, e treaba lor ce au de gând să facă între ei, atâta timp o fac în intimitatea lor, nu în văzul lumii, sfidător. Dar dacă cei doi „mamă-tată” se apucă să mai şi adopte vreun copil, nu-l pervertesc, oare, şi pe acesta? Păi ei vor fi modelul de cuplu pe care-l va avea acel copil. Culmea, dacă  nu eşti de acord cu ei, eşti imediat etichetat drept înapoiat. Brută, incult, lipsit de umanism. Ba chiar mai grav, te poţi trezi că te vor cadorisi cu „ştamplia” de fascist. Acum haideţi să râdeţi un pic. Cică de când s-au legalizat căsătoriile gay în Franţa, de pe certificatele de naştere şi de pe cărţile de identitate ale francezilor a dispărut rubrica aceea cu prenumele mamei şi al tatălui, că nu se mai ştie cine este mama şi cine este tata. În acest context am văzut o caricatură faină. În imagine apărea o fetiţă cu un ursuleţ în braţe, care plângea şi striga: „Iubesc pe mami şi pe tati!” Iar lângă ea un malac de homosexual, îmbrăcat într-un costum mulat, de piele, şi cu fundul gol, cu un chipiu cu cozoroc de tip nazist, urlând la biata fetiţă: „Fascistooo!!!”

Şi uite că şi la noi, ca să fim „în rând cu lumea”, s-a trezit un parlamentar să propună legalizarea căsătoriilor gay. Adică exact asta ne lipsea, că în rest viaţa noastră e numai lapte şi miere, nu? (Pe lângă faptul că ideea legalizării căsătoriilor între homosexuali este praf în ochii lumii, o diversiune care să ne mute atenţia în altă parte, ea mai este disputată şi într-un moment pre-electoral, când orice influenţă, a oricărui grup, poate aduce foloase la urne!) Un altul a propus o lege privind respectarea demnităţii animalelor. Păi bine, măi fraţilor, aţi înnebunit? Dar unde e demnitatea noastră de oameni batjocoriţi în propria noastră ţară tocmai de voi, cei care v-aţi cocoţat la ciolanul puterii? Unde e demnitatea medicilor, a profesorilor, a persoanelor cu handicap, demnitatea noastră, a celor umiliţi de funcţionarii diferitelor instituţii pe care le plătim din buzunarul nostru? Nu vă este ruşine? Hai să nu mă ambalez şi să vă destind iar un pic fruntea. Când am auzit de propunerea parlamentarului cu pricina am scris o epigramă, care sună aşa: „E parlamentar vânjos/ De străini, frică nu ştie/ Când i-au spus „Nădragii jos!”/ S-a şi dat cu alifie!” Bine că s-a opus şi Biserica şi Parlamentul, iar proiectul legii respective (lege „modernă”, „europeană”), nu a fost votat. Încă. Dar asta nu înseamnă că pericolul a dispărut, iar Biserica face bine ce face. Copiii şi tinerii noştri sunt încă în pericol de a fi pervertiţi, căci, aflaţi la vârsta biologică a unor incertitudini şi căutări sexuale, ei pot fi foarte uşor atraşi de devianţi. Iar ei există, sunt în jurul nostru, vă asigur!

Mai apare, însă, o problemă. Biserica se opune şi la legalizarea prostituţiei. OK, Ăsta e rostul unei biserici: să lupte împotriva păcatului. Dar nu Biserica este aceea care blochează legiferarea celei mai vechi meserii din lume, ci taman parlamentarii, precum şi alte persoane influente. Legalizată, prostituţia ar fi impozitată ca orice viciu luxos, ar aduce bani la buget (mulţi, credeţi-mă) iar banii respectivi ar putea fi direcţionaţi spre copii, bătrâni, orfani, persoane cu disabilităţi etc. Ar exista şi un control al fenomenului, în ceea ce priveşte bolile venerice. Dar, totodată, dacă banii s-ar vehicula la lumină, mulţi interlopi influenţi ar rămâne fără o sursă importantă de venit!. Şi mulţi poliţişti, avocaţi, cârciumari, artişti, poate chiar magistraţi şi parlamentari, care sunt acum combinaţi cu reţelele proxeneţilor, s-ar vedea lipsiţi de nişte „ciubucuri” substanţiale. Este cât se poate de plauzibilă ipoteza că şi în unele campanii electorale (ca şi în cutia milei!) ajung bani câştigaţi cu sudoarea funduleţului, de către nişte biete femei păcătoase. Care au şi ele de dus crucea lor! Deci, cine e interesat să rămână în zona neagră sumele învârtite prin reţelele de prostituţie? Beneficiarii acestora! Şi acu’ ia să vă văd: despre legalizarea prostituţiei ce spuneţi? Biserica şi politicienii, deopotrivă!

CITEȘTE ȘI:

PRO și CONTRA | Nunți de cupluri gay în județul Hunedoara?