NOI TE ȘTIM CINE EȘTI, CARMEN GURAN!

Așa cum vă promiteam săptămâna trecută, Hunedoara Liberă insistă pentru demascarea incompetenței tupeiste spre paguba hunedorenilor a directorului tehnic al Consiliului Județean, doamna Carmen Guran ZERO Centimetri.

Noi te știm cine ești, Carmen Guran! Hunedoara Liberă a demonstrat de nenumărate ori că doamna ZERO este un funcționăraș șmecheraș, un aluat de incompetență și tupeu ambalat în folie cu sclipici. Pe toate proiectele importante pe care a pus mâna, le-a dat de gard. Când i-am pus întrebări, ne-a luat de sus, a dezinformat, a aruncat vina, s-a victimizat sau a făcut pe eroina de vodevil, după cum i-a convenit (aici trebuie să recunoaștem că e specialistă). Niciodată nu a zis: Am greșit, îmi asum răspunderea și repar asta sau asta.

Când am întrebat-o de ce nu se fac piste de biciclete odată cu modernizarea drumului județean Hunedoara – Călan, ne-a răspund cu ironie, ca de la expert la puțoi: Din cauza … „declivității”.

[Declivitate = Înclinare a unui teren, a unei șosele sau a unei căi ferate pe o porțiune uniformă – Sursa DEX].

Ați prins strategia, stimați cititori. „Experta” folosește termeni tehnici și toată lumea cade pe spate.

Doamnă Guran, spuneți-ne și nouă care este normativul românesc sau european în care se stipulează declivități maxime pentru piste de biciclete. Mai facem un pariu cu dumneavoastră: iar ați dezinformat, nu credem că există așa ceva!

Domnule președinte Mircea Bobora, i-ați luat imediat apărarea doamnei ZERO când a zis de „declivitate” în conferință de presă. Ca fin intelectual ce sunteți, v-ați simțit extrem de confortabil în compania neologismelor tehnice, nu-i așa? (vezi VIDEO de mai jos)

 

Avem o veste proastă și pentru dumneavoastră, domnule Bobora: vecinii de la Consiliul Județean Alba au semnat acum 3 luni contractul pentru un drum de secol XXI: „Transalpina de Apuseni”. Ghiciți ce, în Alba nu sunt experți în „declivitate”, așa că vor face (n-o să vă vină să credeți!) și piste de biciclete pe Transalpina lor. Cam acesta este nivelul doamnei Guran, stimate domnule președinte Bobora!

Nu o trimiteți pe doamna ZERO la Alba cu bilet doar dus, să le dea cu legislația în cap „incompetenților” de acolo care îndrăznesc să facă piste de biciclete?

Unde se cred, în Austria, în Germania???

Vă amintiți ce spunea doamna Guran în conferință de presă: Noi suntem în noi, nu suntem în Austria sau Germania. Uite că Alba tinde măcar spre civilizație, pe când doamna ZERO  este lăsată să-i trateze pe hunedoreni ca pe niște cetățeni de mâna a șaptea.

Printre altele, doamna Guran mai are și meritul de a fi „contribuit” la îmbogățirea dicționarului umoristic de expresii „tehnice” în Consiliul Județean Hunedoara. Pentru cunoscători, amintim aici doar „îndesirea punctelor” sau „secanta la curbă”.

GURU-GURAN și adepții din Consiliul Județean

Carmen Guran a muncit din greu pentru a-și construi imaginea de importantă, prețioasă și fioroasă în CJ Hunedoara. Vorbește lumea că încă din tinerețe se ocupa cu șopârle la adresa colegilor, pe vremea când își aducea contribuția de specialitate la falimentarea Direcției Județene de Drumuri.

Acum și-a impresionat deopotrivă șefii și subalternii cu „declivitatea” și cu „secanta” și a avut grijă, se spune, să se laude în cercul ei de admiratori că e bine conectată, că ar avea întâlniri prin parcuri cu băieții cu ochii violet. A reușit chiar, pentru o scurtă perioadă, să impresioneze câțiva subalterni și să își facă o mică sectă la Consiliul Județean.

Astăzi, din păcate pentru ea, se zice că unii din foștii adepți ai lui Guru-Guran au deschis ochii și încep să povestească despre una, despre alta…

În această săptămână REVENIM cu o întrebare către șefii doamnei Guran de la Consiliul Județean. CINE, DE CE și la propunerea CUI i-a acordat calificativul FOARTE BINE directorului tehnic în vreme ce noi atrăgeam încă de anul trecut atenția asupra unor situații grave din ograda dumneaei? Aflăm acum, pe surse, că în raportul auditului încheiat recent, Doamna ZERO a primit „nota” NESATISFĂCĂTOR.

Păi domnilor din conducerea CJ, cine e „nebun”? Auditorul sau cel care i-a dat calificativul FOARTE BINE? (Pentru că este evident că doamna Guran nu poate fi, în același timp și pentru aceleași rezultate, și premiantă și repetentă).

De ce este extrem de important ca șefii din CJ Hunedoara să explice paradoxul calificativelor? Pentru că, în lipsa unor argumente serioase, pe la colțuri se vorbește deja că doamna ZERO este expertă în „metoda magnetofonul” (a se citi înregistrări cu telefonul). Cum nu vrem să credem că în Consiliul Județean se pot acorda calificative între două cafele și un ceai în funcție de așa-zise înregistrări audio-video, așteptăm cu interes explicațiile conducerii.

Până faceți public raportul auditului intern (sperăm că nu va fi ascuns sub preș!), când demarați auditul extern promis, domnule președinte Bobora, care să verifice contribuția bine plătită din bani publici a doamnei Guran la proiectul european de modernizare a drumului județean Hunedoara-Călan?

Hunedorenii chiar merită să știe dacă salariile și bonusurile plătite funcționarilor din taxele și impozitele lor sunt acordate pe merit!

Nu de alta, dar dacă se dovedește că doamna GURU-GURAN nu și-a făcut treaba, cinstit ar fi să le restituie oamenilor purcoiul de bani, nu-i așa? Poate au și hunedorenii nevoie de bani de rate pentru mașini de teren (măcar un Qashqai, că nu avem toți față de Mercedes), dacă tot nu le-ați făcut piste de biciclete. (Din cauza „declivității”, am reținut…)

La revedere, până săptămâna viitoare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus