DOUĂ LUNI! Atât mai au la dispoziție administratorii de bloc pentru a obține certificatul de calificare profesională – document OBLIGATORIU pentru a-și putea păstra funcția începând de anul viitor, în condițiile legislației privind asociațiile de proprietari.

 

Practic, de la 1 ianuarie 2022, doar persoanele care dețin un certificat de calificare profesională mai pot solicita atestarea pentru a ocupa funcția de administrator de condominii, conform Legii nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor, actualizată.

 

În municipiul Deva, funcționează peste 450 de asociații de proprietari – potrivit evidențelor Compartimentului Asociații de Proprietari din cadrul DAS Deva și doar 36 dintre cei aproximativ 250 de administratori de bloc sunt atestați pe baza certificatului de calificare profesională, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

 

Procedura de atestare în vederea dobândirii calității de administrator de condominii a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 329/2019, care poate fi consultată pe www.primariadeva.ro, Secțiunea Consiliul Local – Hotărâri de Consiliu sau accesând link-ul: https://www.primariadeva.ro/fisiere/module_fisiere/14049/329-pdf).

 

Atestatul de administrator de condominii se emite prin Dispoziție a Primarului și este valabil 4 ani de la data emiterii.

 

Informații suplimentare cu privire la atestarea persoanelor fizice în vederea dobândirii calității de administrator de condominii se pot obține la numerele de telefon 0755.878.637 și 0799.992.312 (Compartiment Asociații de Proprietari), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8.00-14:00.

 

Direcția de Asistență Socială Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus