Sfânta Maria Mare este prăznuită de creştini pe data de 15 august, această zi fiind ziua în care se pomeneşte Adormirea Maicii Domnului sau, mai exact, trecerea sa în nefiinţă. Adormirea Maicii Domnului este o sărbătoare de tristeţe pentru creştini pentru că se cinsteşte moartea şi înălţarea Fecioarei Maria. Urările de LA MULŢI ANI se spun pe 8 septembrie, de SFÂNTA MARIA MICĂ.

Adormirea Maicii Domnului este o sărbătoare de tristeţe pentru creştini pentru că se cinsteşte moartea şi înălţarea Fecioarei Maria cu trupul la cer. Conform tradiţiilor bisericeşti, pe data de 15 august, cu ocazia sărbătorii de Sfânta Maria nu se spune “La mulţi ani” celor care poartă numele sfintei. Cei care poartă numele Sfintei Maria îşi vor serba onomastica pe 8 septembrie, de Sfânta Maria Mică, respectiv la Naşterea Maicii Domnului.

După o pioasă tradiție veche, cunoscută mai întâi în Apus și trecută apoi și în Răsărit, la trei zile după adormirea ei, Sfânta Fecioară ar fi fost ridicată cu trupul la cer, ca și dumnezeiescul ei Fiu. Sfânta Maria Mare este cunoscută ca Paștele din timpul verii, tocmai pentru că vorbește despre Învierea cu trupul a Maicii Domnului. Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria, potrivit CrestinOrtodox.ro.

Tradiţia spune că în ziua de Sfânta Maria se merge la biserică şi se împart struguri, prune şi faguri de miere pentru sufletul celor care au murit. În unele zone, după slujba, femeile merg la cimitire pentru a tămâia mormintele celor dragi. În biserică se pomenesc cei adormiţi, dar şi cei care au purtat numele Sfintei Fecioare. Fetele nemăritate obişnuiesc să culeagă flori, pe care le duc la biserică pentru a fi sfinţite, apoi le iau acasă şi le aşează în dreptul icoanei Maicii Domnului.

Se crede că astfel acestea vor avea parte de sănătate şi o soartă bună. Mai mult, se spune că aceste flori au puteri tămăduitoare, ele putând alina dureri şi ocroti casa respectivă. Mai mult, în trecut, fetele purtau o planta numită „năvalnic”, care avea puterea să aducă peţitori.

Între cele două sărbători dedicate Sfintei Maria – 15 august şi 8 septembrie, când se sărbătoreşte Naşterea Maicii Domnului – este timpul prielnic semănării grâului. Mai multe lăcaşuri de cult din ţară care o au ca ocrotitoare pe Maica Domnului îşi serbează încă de vineri (14 august) hramul. Sărbătoarea vine şi cu o serie de superstiţii de Sfânta Maria Mare, care ar fi bine să nu fie trecute cu vederea. De acum încolo, este interzis scăldatul în apele curgătoare căci se crede că râurile au fost spurcate de cerb. Tot odată cu 15 august şi cu apropierea toamnei, tradiţia populara ne invată că este bine să nu mai dormim afară sau pe prispă.

Spalatul rufelor, chiar si cu masina de spalat, este interzis la orice mare sarbatoare. Nici Adormirea Maicii Domnului nu face exceptie. Se spune ca cine spala haine in timp ce oamenii sunt la biserica va avea parte numai de ghinioane toata viata.

Nu ai voie sa te tunzi de SF MARIA 2017. Acest lucru este valabil atat pentru femei cat si pentru barbati. In cazul barbatilor, daca se tund si arunca parul la gunoi, risca sa cheleasca.

Obiceiuri şi tradiţii. Ziua de 15 august este ultima in care mai poti culege plante miraculoase pentru tratarea diferitelor afectiuni.

Nu este bine sa stai cu usa inchisa pe parcursul acestei zile. Se spune ca Fecioara Maria poate intra oricand in casele crestinilor pentru a imparti harul sau divin.

Chiar daca nu mai este post, ziua de 15 august trebuie respectata. Masa de Sf. Maria trebuie sa fie cat mai cumpatata.

Obiceiuri şi tradiţii. Se spune ca in aceasta zi nu e bine sa te scalzi in rauri de munte, altfel vei fi “lovit” de soarta.

Daca ai de facut un drum important de SF MARIA 2017, ia cu tine cel mai bun prieten. Se spune ca in aceasta zi pot avea descarcari electrice pentru a arata supararea Fecioarei Maria fata de oamenii necredinciosi si neuniti. Plecarea la drum de unul singur arata egoism si independenta. Daca vrei sa fii protejat, desi mergi de unul singur la drum, ia cu tine o cruciulita sau un obiect sfintit si vei fi in afara oricarei primejdii.

Realitatea.net

Un răspuns

  1. Este una din cele.mai mari sarbatori la romani.

Lasă un răspuns către Rent a car Bucuresti Anulează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus