Rezultatele la simularea judeţeană a Evaluării Naţionale au scos la iveală că elevii hunedoreni întâmpină greutăţi mari la disciplina matematică.

3.554 de elevi de clasa a VIII-a din judeţ au simulat proba la Limba şi literatura română, 3.537 au simulat proba la matematică şi 86 de elevi la Limba maternă.

Dintre aceştia, 58,63% au obţinut note de trecere la Limba şi Literatura Română, şi 70,76% la Limba maternă.

În ceea ce priveşte matematica, majoritatea elevilor hunedoreni au dovedit că nu sunt pregătiţi pentru acest examen. Doar 25,58% dintre ei au obţinut cel puţin 5 la această probă.

Cu toate acestea, un număr de 20 de elevi de la unităţile şcolare din judeţ au obţinut nota maximă la matematică. 

În ceea ce priveşte Limba şi Literatura Română, 6 elevi au rezolvat toate subiectele de nota 10. 

Viitorii absolvenţi de gimnaziu au fost testaţi în luna ianuarie dacă sunt pregătiţi pentru susţinerea examenului propriu-zis, ce îl vor avea de susţinut în această vară.

Subiectele au fost elaborate la nivel judeţean, urmând ca în perioada imediat următoare tinerii să fie evaluaţi din nou, de această dată însă subiectele vor fi unice, elaborate de Ministerul Educaţiei.

Simularea naţională a Evaluării Naţionale va debuta în data de 23 februarie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus