Candidatul USR a obținut de trei ori mai multe voturi decât omul lui Mircea Moloț.

Eșec răsunător la alegerile din 5 noiembrie înregistrat de partidul condus de Mircea Moloț.

Deși au venit de la București să-l susțină președintele Senatului, vreo patru miniștri și un europarlamentar, candidatul ALDE a reușit cea mai slabă performanță în plan local de la înființarea partidului încoace.

Cvasi-necunoscutul Ovidiu Ioan Popa, fost consilier personal al președintelui CJ Adrian David, fost consilier județean liberal și om de încredere al lui Mircea Moloț, a adunat fix 565 de voturi din totalul de 21.502.

Față de scrutinul din 2016 – când ALDE a intrat în Consiliul Local Deva, iar candidatul la Primărie a obținut 7,73% (aproape 2.000 de voturi) – în 5 noiembrie partidul lui Moloț a obținut un umilitor 2,62%.

Nu este exclus ca devenii să-l fi taxat pe Popa după ce a acesta s-a opus proiectului de descărcare de pe autostrada A1 în zona Sântuhalm, cum nu este exclus ca și relația cu Mircea Moloț să-l fi dezavantajat. Cum mulți comentatori ai vieții politice hunedorene refuză să admită o prăbușire electorală atât de mare a celui care a condus cu mână de fier județul vreme de 10 ani, au apărut și bârfe cum că ALDE Moloț ar fi „jucat”, de fapt, pentru candidatul PNL

 

Una peste alta, ALDE a fost umilit de unul dintre candidații cotați cu șanse minime înainte de alegeri: Lucian Francisco Davidoni – propunerea USR pentru Primărie. Acesta a obținut 7,25% din totalul voturilor valabil exprimate.

Davidoni este exponentul „tinerilor frumoși și liberi”, al tefeliștilor – cum au fost botezați de Ion Cristoiu. În ciuda prestației USR mai mult decât modeste din Parlament (partidul înființat de Nicușor Dan s-a prăbușit în sondaje), Lucian Francisco Davidoni a reușit să obțină un scor foarte bun, clasându-se pe poziția a patra. A contat mobilizarea de pe rețelele de socializare, la fel cum a contat și comunicarea de la om la om. Performanța lui Davidoni se leagă și de hărnicia USR-iștilor veniți la Deva cu rucsacii în spate, gata să ducă mesajul tefeliștilor din poartă-n poartă. Scorul obținut duminică îi îndreptățește să spere la intrarea în  Consiliul Local în urma alegerilor din 2020.

Un răspuns

  1. Intentionat sau nu, autorul ne devoaleaza “strategia” USR: cu rucsacii in spate la pacalit naivi. Oare cine-o fi platit desantul ? Ghici ! Dupa ce i-au pacalit pe bucuresteni si au blufat in Parlament, acum incearca la primarii. Pe ideea ca nu-i prost cine cere….
    Din fericire devenii n-au putut fi pacaliti de desantul “tefelistilor”. Poate in alta parte…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus