Profesorul Alexandru Rafila a declarat sâmbătă la Digi24 că cel mai probabil la începutul săptămânii viitoare România trece în scenariul 4 elaborat de autorități în cazul epidemiei de coronavirus, ceea ce înseamnă că vor fi peste 2000 de persoane confirmate cu SARS-Cov-2. Ca urmare, sunt de așteptat noi acte normative din partea autorităților.

Întrebat când crede că va trece România în următorul scenariu în ceea ce priveşte numărul de bolnavi confirmaţi, Rafila a răspuns: „Probabil că luni sau marţi o să fim în această situaţie”.

„La începutul săptămânii viitoare cu siguranţă se vor adopta acte normative ca să ne adaptăm la această nouă situaţie, pentru că deja aveam 1500 de cazuri, dacă ne gândim că mâine şi poimâine probabil vom avea cel puţin în jur de 200 de cazuri, ne apropiem de 2000 şi atunci trebuie luate măsuri specifice”, a arătat Alexandru Rafila.

Expertul spune că nu este exclusă carantinarea totală a unor zone sau localităţi, aşa cum s-a procedat şi în Italia, „dacă există o creştere locală extrem de puternică a cazurilor”.

O astfel de măsură ar putea fi una temporară „care nu poate să dureze mai mult de două săptămâni”.

Autoritățile declaraseră anterior că într-un eventual scenariu 4, spitalele vor fi reorganizate, urmând ca unele unități să fie dedicate tratării pacienților cu Covid-19. Nu toate cazurile vor putea să fie tratate în spital, cazurile mai ușoare se vor trata la domiciliu.

Pe de altă parte, Alexandru Rafila și-a susținut din nou ideea că este posibil ca medici infectaţi, dar asimptomatici, să îi trateze pe cei infectaţi.

„Lucrul ăsta nu depinde de scenariul patru, ci depinde de nevoia de personal medical. În momentul în care e foarte mult personal medical care a fost afectat de infecţie, decât să nu tratezi pacienţi deloc, atunci preferi să utilizezi personal medical care este asimptomatic, e într-o stare bună de sănătate şi singurul lucru pe care-l are este un test pozitiv”, a declarat președintele Societății Române de Microbiologie.

Un răspuns

  1. Antivirus@Romania.ro' Intrebare pentru Guvernul Mieu spune:

    Cati oameni trebuie sa mai moara pana cand Guvernul Mieu va demisiona si va lasa specialistii tehnocrati sa faca ce trebuie ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus