Surpriză în Consiliul Judeţean Hunedoara! Consilierii judeţeni ai UNPR au votat joi alături de PNL pentru delegarea atribuţiilor de vicepreşedinte consilierului liberal Adrian David.

Dacă aleşii PSD s-au opus vehement la propunerea PNL de delegare a atribuţiilor vicepreşedintelui suspendat Tiberiu Balint, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre cei trei consilieri ai UNPR care, deşi sunt în alianţă cu PSD, au tăcut mâlc la acest episod. Mai mult decât atât, există indicii clare că cei trei au votat alături de PNL, nu de PSD.

Din cei 29 de consilieri prezenţi, 23 au votat „pentru”, 5 „împotrivă”, iar unul a refuzat să participe la vot (Ioan Rus – PSD). Cum cei mai vehemenţi au fost social-democraţii, este limpede că cele 5 voturi „împotrivă” le aparţin, numărul de voturi fiind egal cu numărul aleşilor PSD care şi-au exprimat votul.

Prin deducţie, restul voturilor au fost date de PNL, UNPR, PNŢCD şi independenţi.

În aceste condiţii, se ridică serioase semne de întrebare în ceea ce priveşte stabilitatea alianţei PSD-UNPR în judeţul Hunedoara.

Contactat telefonic, preşedintele UNPR Hunedoara, senatorul Haralambie Vochiţoiu a promis că se va interesa în leătură cu cele întâmplate în Consiliul Judeţean şi va reveni cu un punct de vedere asupra celor întâmplate.

CITEŞTE ŞI: Ce se întâmplă cu alianţa PSD-UNPR? Vochiţoiu: „E regretabil…”

 

2 răspunsuri

  1. Vochitoiu nu are niciun control asupra consilierilor.Nimeni nu-l asculta.A venit asa cum a venit in UNPR,asa ca e un intrus!

  2. Consilierii UNPR sunt fostii consilieri PPDD care l-au urmat si i se supun total. Asa ca…uneperistii au votat la indicatiile lui ” harry” cel nemernic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus