Respectarea Legii privind liberul acces la informațiile de interes public este FACULTATIVĂ pentru unii reprezentanți ai instituțiilor administrațiile publice locale și județene.

Hunedoara Liberă a început pe parcursul anilor 2014 – 2015 mai multe demersuri jurnalistice prin care s-a urmărit traseul banilor publici din direcția principalelor instituții publice. Nu de puține ori, demersul nostru s-a lovit de refuzul autorităților de a scoate la lumină anumite cheltuieli sensibile care ar putea conduce chiar la anchete penale.

Suspiciuni în curtea CJ Hunedoara. Unde s-au dus banii pentru publicitate?

Acționarul majoritar al Companiei de apă și canal din centrul județului este Consiliul Județean Hunedoara. Din acest motiv, majoritatea solicitărilor adresate acestei societăți au luat și drumul acestei instituții, în speranța că dorința de transparentizare a activității administrației județene nu este doar un slogan.

În data de 18 martie 2016, am solicitat companiei să ne pună la dispoziție informații și documente privind sumele plătite pentru campaniile de conștientizare publică derulate în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene, pentru publicitate, informare publică, apariții media, publicare anunțuri, precum și lista instituțiilor media către care s-au efectuat respectivele plăți. Același lucru l-am solicitat și SC APASERV VALEA JIULUI SA, companie aflată tot în curtea CJ Hunedoara.

SC APAPROD SA ne-a comunicat în prima fază că activitatea de publicitate pentru proiectul de extindere a rețelelor de apă și canal a fost contractată de către o societate din București (RAMBOLL Sotuh East Europe SRL) către care s-au decontat până acum 334.910 lei. Și atât. Niciun cuvânt despre natura serviciilor plătite.

La sfârșitul lunii martie, ni s-a servit un alt răspuns, mult mai stufos, însă la fel de incomplet din care am reținut și că informațiile cerute de noi nu se încadrează în categoria informațiilor de interes public întrucât privesc activități comerciale sau financiare, iar publicarea acestora aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală. Cu alte cuvinte, pe bani europeni, nu putem ști cine și ce bani a primit pentru publicitate. Adică, cine a încasat cele 3,3 miliarde de lei vechi.

La insistențele noastre, APAPROD a revenit cu un răspuns în luna mai 2016. Nici de această dată nu ni se spune ce firme și cât au încasat în cadrul acestui proiect. În tot acest timp, SC APAPSERV VALEA JIULUI SA ne-a comunicat destinația fiecărui leu cheltuit. Conducerea CJ Hunedoara a promis un control temeinic la SC APAPROD SA Deva pe această temă.

De ce ne-a interesat cine și ce bani a încasat? Pentru că proiectul care i-a scos din sărite pe hunedoreni, cu desele întreruperi de apă, ar fi trebuit cunoscut de cetățenii județului până la ultima filă. De ce nu s-a întâmplat asta? Pentru că, probabil, sumele cheltuite pentru infromare s-au dus într-o direcție greșită.

La fel am procedat și în cazul proiectului care vizează Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor, derulat de CJ Hunedoara prin ADI Deșeuri. Și în acest caz, autoritățile ne-au transmis o informare din partea unei alte societăți din București care a împărțit banii într-un mod lipsit de transparență. Nu știm nici acum către cine au fost plătite cele 15 miliarde de lei vechi alocate publicității.

HUNEDOARA. Ce ascunde tăcerea primarului Viorel Arion?

În data de 23 noiembrie 2015, Hunedoara Liberă a solicitat Primăriei Municipiului Hunedoara situația achizițiilor publice contractat fără licitație în perioada iunie 2012 – noiembrie 2015, adică de la preluarea mandatului de către actualul primar. Formularea a avut ca temei juridic accesul liber la informațiile de interes public garantat de Legea nr. 544/2001.

Acest demers jurnalistic are ca scop identificarea acelor achiziții de servicii sau lucrări pentru care administrația locală a preferat să numească „o firmă” evitând procedura licitației. Bineînțeles, procedura de atribuire directă este perfect legală, însă nu e publică, așa cum ar fi o licitație.

Din acest motiv, interesul pentru a afla ce sume au fost cheltuite și ce firme au încasat banii este unul justificat din punctul nostru de vedere. Istoria recentă ne-a demonstrat ce „frății” și „cumetrii” se fac în administrația publică locală, așa că am încercat să aflăm dacă în municipiul Hunedoara există sau nu „firme de casă” abonate la bugetul local.  

Trei zile mai târziu, pe data de 26 noiembrie, printr-un răspuns semnat de însuși primarul Viorel Arion, suntem, informați că vom primi informațiile solicitate în termen de 30 de zile întrucât datele solicitate „presupun un volum mare de documentare.”

La mijlocul lunii ianuarie 2016, când termenul pentru cele 30 de zile a fost depășit, am revenit respectând procedurile legale. Astfel, am transmis Primăriei Hunedoara o Reclamație Administrativă prin care am cerut primarului Viorel Arion să ne pună la dispoziție informațiile solicitate. Și de această dată, documentul a fost înregistrat la Primărie, însă nu am primit niciun răspuns.

De ce nu vrea Viorel Arion să se cunoască numele firmelor și banii pe care acestea i-au încasat în mandatul său de primar?

Unul din răspunsurile la care ne-ar putea duce gândul este legat de existența unor posibile conflicte de interese administrative sau chiar penale.

DENSUȘ. Traian Bugari refuză să spună ce a făcut cu banii

Tot în data de 23 noiembrie 2015, în baza Legii privind liberul acces la informațiile de interes public, Hunedoara Liberă a solicitat Primăriei Comunei Densuș situația proiectelor de introducere a apei și canalizării în comună.În data de 2 decembrie 2015, în baza aceleași legi, Hunedoara Liberă a solicitat Primăriei Comunei Densuș situația privind achizițiile publice contractate fără licitație în perioada iunie 2012 – noiembrie 2015.

Pe 10 decembrie 2015 am primit un răpuns semnat de primarul Traian Bugari prin care ni s-a comunicat faptul că solicitările noastre „se resping” pentru că nu am „menționat în fapt care este interesul public”. Cu alte cuvinte, dreptul la liberă informare ne-a fost refuzat pentru că nu i-am comunicat primarului de ce ne interesează ce face administrația din Densuș cu banul public.

Urmând pașii legali, am revenit la conducerea Primăriei cu o reclamație administrativă în care i-am solicitat lui Traian Bugari revenirea asupra deciziei de a nu primi informațiile publice solicitate. Cu această ocazie, i-am reamintit edilului că documentele solicitate se încadrează în categoria informațiilor de interes public pentru că se referă sau rezultă din activitatea unei instituții care utilizează bani publici, așa cum prevede Legea nr. 544/2001.

Nici de această dată primarul nu a acceptat să ne pună la dispoziție informațiile solicitate. Printr-un răspuns transmis publicației noastre în data de 5 ianuarie 2016, primarul liberal ne-a comunicat faptul că „s-a respins” și reclamația administrativă. Motivul? Același: nu am motivat care este interesul public în calitate de jurnalist.

Refuzul primarului comunei Densuș de a face publice contractele de achiziții publice încheiate fără licitație (prin încredințări sau negocieri directe) poate ridica întrebări cu privire la modul în care au fost cheltuiți banii publici.

Hunedoara Liberă nu se va opri aici, iar demersul pentru aflarea adevărului s-a mutat în instanță.

ȘOIMUȘ. Mihai Irimie guvernează după legea bunului plac

În data de 23 noiembrie 2015, în baza aceleiași legi privind liberul acces la informațiile de interes public, Hunedoara Liberă a solicitat Primăriei Comunei Șoimuș situația privind achizițiile publice contractate fără licitație în perioada iunie 2012- noiembrie 2015.

Pentru că nu am primit niciun răspuns în termenele prevăzute de Lege, urmând pașii legali, am formulat o Reclamație Administrativă, prin care i-am solicitat primarului Mihai Irimie să revină asupra deciziei de a ignora solicitarea noastră.

A doua zi, printr-o adresă semnată de primarul comunei Șoimuș suntem informați că situația solicitată implică un volum mare de lucru, motiv pentru care vom primi informațiile solicitate în termen de 15 zile. Au trecut de atunci aproape 130 de zile și nu am primit niciun răspuns deși, Mihai Irimie, a declarat public la un post local de televiziune că va pune la dispoziția publicației noastre „o basculantă de hărtii”.

Evident, edilul exagerează, nefiind vorba decât despre o listă care conține numele firmelor, tipul contractelor, stadiul fizic și financiar, precum și banii plătiți. Așadar, nu este vorba despre o basculantă de documente, ci de câteva coli A4.

Nici în acest caz, demersul nostru nu se va opri aici.  

2 răspunsuri

  1. nae@yahoo.com' cartofi cu ceapa si zeama de macris spune:

    Cand mai ceri ceva info de interes public , sa le dai cu semnatura si 10 topuri de hartie de xerox, costa doar 11 ron topul la Metro si bineinteles o imprimanta noua hp si 10 tonere alb negru , fiecare costa 50 ron , apoi poti sa-i dai in judecata sa ai motiv sa recuperezi paguba, ca oricum ii doare-n spate de informatii publice pe arhiva ori a plouat-o la greu prin acoperisul spart, ori e roasa de sobolanii , asa e peste tot , nici o sansa, ..
    P.S. Uitam ca la Irimie sa ceri si decontul curselor care le face basculanta , ca o sa dai conmanda pentru ea inainte si o sa platesti masina , cursele si stationarea ,, ca o tii blocata la el la poarta chiar daca nu -ti da documentele ,…
    Sa-i vedem cat mai repede cu bratari de otel pe la vre-o televiziune , la ,, breaking news,, seara ,…ca alte sanse nu-s,…

  2. aibalb@yahoo.com' andrei iosif balan spune:

    achizitiile publice se fac din banii cetatenilor, atuncii cand primarii sau presedintii de consilii judetene se lauda la modul personal, spund ‘AM FACUT SI AM DRES’, trebuie corectati astfel incat sa fie mult mai atenti la exprimare ca nu au facut si au dres cu banii lor ci cu banii cetatenilor, aici ne bazam numai pe dumneavoastra jurnalistii corecti si cinstiti sa le atrageti atentia.
    interesant ar fi sa vedem cate firme locale de mass- media au SUBCONTRACTAT servicii de la firmele care apar in contractele cu apa prod, consiliul judetean si alte primarii. e posibil sa fie circuitul banilor de la sefii instituiilor spre propriile familii mass-media, dupa caz.
    si in final cine sunt functionarii publici, in special cei de la achizitii, care au fost complici la aceste posibile infractiuni, trebuie demascati cu nume si prenume, sa se curete sistemul de lipitori de afise, pipite de la partid si copii de primari angajati de tata sau unchiul.
    e simplu, conform faptului ca fudulia si prostia merg de mana, vedeti pe facebook cati copii, nepoti, etc ai primarilor angajati la consiliu judetean, apaprod si alte institutii fac reclama electorala pentru familia lor, sau afizeaza poze cu imagini in ipostaze ce nu demonstreaza nici bun simt nici inteligenta… , in timpul presupusului timp de munca la stat.
    ceea ce este de demostrat este la vedere postat chiar de ei…

Lasă un răspuns către andrei iosif balan Anulează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus