Dacă în trafic pui în pericol alți oameni primești amendă. La fel se va întâmpla și cu părinții care refuză vaccinarea copiilor-astfel susține ministrul Sănătății din Germania planul autorităților de a combate epidemia de rujeolă.

Ministrul german al sănătăţii, Jens Spahn, şi-a apărat luni planul de a-i obliga pe părinţi să-şi vaccineze copiii împotriva rujeolei, în contextul creşterii numărului de cazuri de îmbolnăvire la nivel global, transmite dpa.

Vorbind la televiziunea publică ZDF, Spahn a explicat că propunerea sa ca părinţii care refuză vaccinarea copiilor lor este ‘ca în trafic – dacă pui în pericol alţi oameni şi eşti prins, trebuie să plăteşti o amendă’. Proiectul de lege propus de ministrul sănătăţii se bucură de un acord larg în rândul conservatorilor cancelarului Angela Merkel şi al partenerilor lor de coaliţie, social-democraţii, însă dezbaterea publică cu privire la obligativitatea vaccinului antirujeolic este foarte aprinsă. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), numărul cazurilor de rujeolă a crescut cu 30% în 2017. În Europa, au fost consemnate 23.927 cazuri de îmbolnăvire în 2017, comparativ cu 5.273 în 2016.

sursa: dcnws

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus