S-au dat 519 sancțiuni

 

În luna septembrie 2019, polițiștii locali din municipiul Deva au desfășurat acțiuni pe domeniile de competenţă: ordinea și liniștea publică, paza bunurilor; circulația pe drumurile publice; disciplina în construcții și afișajul stradal; protecția mediului; activitatea comercială; evidența persoanelor.

Poliția Locală a început demersurile şi pentru acțiuni de prevenire și informare a elevilor din municipiul Deva despre conduita în mediul școlar și social, cunoașterea și respectarea legilor, prevenirea consumului de droguri și activități de conștientizare a riscurilor consumului de astfel de substanțe de către copii, educație rutieră, combaterea absenteismului școlar, delicvență juvenilă, prevenirea infracțiunilor, activităţi desfăşurate în parteneriat cu unităţile de învăţământ şi alte instituţii din municipiul Deva.

Serviciul de Ordine și Liniște Publică, Paza Bunurilor a luat măsuri pentru combaterea tulburării liniștii și ordinii publice, comercializarea produselor pe domeniul public fără a putea justifica proveniența acestora, depozitarea de deșeuri în alte locuri decât cele amenajate în acest scop. Pe domeniile de competență ale acestui serviciu au fost aplicate 186 de sancțiuni (106 avertismente și 80 de amenzi). Valoarea totală a amenzilor date de polițiștii de la acest serviciu a fost de 17.560 lei.

Serviciul Circulație pe Drumurile Publice a desfășurat activități în ceea ce privește încălcarea normelor legale privind circulația pe drumurile publice și încălcarea normelor privind parcările rezervate pentru persoanele cu handicap, precum şi circulația/staționarea vehiculelor. Au fost aplicate 291 de sancțiuni (198 avertismente și 93 de amenzi). Valoarea amenzilor date de polițiștii de la circulație a fost de 27.490 lei. Polițiștii acestui serviciu au dirijat şi circulația în zona școlilor din oraș pentru ca elevii să se simtă în siguranță.

Angajații Serviciului Disciplina în Construcții, Protecția Mediului și Activitate Comercială au efectuat controale în teren a construcțiilor noi şi au verificat: autorizații de construire, de reparații carosabil și pietonal, amplasarea panourilor publicitare, lucrări de construcții executate în apartamente, transportul și depozitarea deșeurilor, zonele verzi din intravilanul municipiului Deva, albiile râului Mureș, curățenia stradală. Ei au efectuat şi pânde în locurile unde au avut informații că se depozitează ilegal deșeuri. Serviciul Disciplina în Construcții, Protecția Mediului și Activitate Comercială a aplicat 42 de sancțiuni (11 avertismente și 31 de amenzi). Valoarea amenzilor aplicate a fost de 12.650 lei.

La Serviciul Monitorizare Video și Trafic, sesizările înregistrate au fost pe linie de ordine și liniște publică, circulație rutieră, disciplină în construcții şi protecția mediului. Din cele 240 de sesizări (50 din partea operatorului din centrul de supraveghere video și trafic și 190 de sesizări telefonice preluate), şapte au fost prin apelul unic de urgență 112. Oamenii legii au verificat în baza națională de date un număr de 210 persoane și autovehicule.

Poliţiştii locali au reţinut şi trei minori care au spart o vitrină frigorifică a unui magazin din zona Cetăţii Deva şi au plecat de acolo cu dulciuri şi răcoritoare. Tinerii nu au reuşit să ajungă prea departe şi să se bucure de bunurile furate, pentru că oamenii legii au fost pe urmele lor. Minorii au fost predaţi organelor de cercetare penală din cadrul Poliţiei Municipiului Deva, aşa cum prevede procedura legală.

Conform raportului de activitate al Direcției Poliția Locală Deva, pe luna septembrie 2019 au fost aplicate 519 sancțiuni pe domeniile de competență ale acestei instituții. Valoarea totală a amenzilor date de polițiștii locali în luna septembrie a acestui an s-a ridicat la suma de 57.700 lei.

Pentru orice problemă care ține de competența Poliției Locale, puteți suna la dispecerat – tel. 0254.232.777, dar și direct de pe aplicația Deva24.

Sursa: Primăria municipiului Hunedoara

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus