Timp de o săptămână, poliţiştii hunedoreni au verificat la sânge mijloacele de transport în comun, taximetrele, dar şi persoanele care transportă persoane fără să respecte legislaţia în vigoare.

În perioada 01-07 decembrie,  poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul Rutier au efectuat o serie de activităţi de verificare a transportului rutier public de persoane cu microbuze și autobuze, transportul în regim taxi și activitatea unor persoane care transportă persoane fără respectarea legislației în domeniul transporturilor rutiere.

“În cadrul acțiunii au fost verificate peste 250 autovehicule destinate transportului rutier public de persoane și transportului în regim taxi. În urma acestor verificări, au fost constatate 59 abateri de la legislația rutieră, cuantumul amenzilor aplicate depăşind 10.000 lei. Din totalul amenzilor, 10 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 10 sancțiuni pentru neutilizarea centurii de siguranță, iar 4 sancțiuni pentru defecțiuni tehnice. De asemene, poliţiştii au aplicat 36 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea legislației privind transportul public în regim taxi, în valoare de 18.000 lei, principalele abateri constând în implicarea taximetrului în alte activități fără a institui corect poziția de operare, efectuarea de transporturi rutiere în regim taxi fără a avea aparatul de taxat pornit, efectuarea de activități de transport persoane în regim taxi fără ca să existe licență ori autorizație taxi valabilă etc”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Hunedoara.

Drept exemplu, poliţiştii au menţionat două cazuri în care doi şoferi de taxi, din municipiul Hunedoara, din cauză că aveau autorizaţia de transport taxi expirată au fost amendaţi cu  câte 1.0000 de lei şi li s-a reţinut certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare ale autoturismului pentru 6 luni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus