EDITORIALMONALISE HIHN

De ceva vreme mă tot gândesc ce-i lipsește județului Hunedoara de nu poate să depășească perioada comunistă, aceea de județ monoindustrial în care toată lumea avea serviciu și primea și o locuință.

Sunt vremuri apuse, cu bune și rele, cu multă suferință, dar și cu bucuriile pe care le-a dat viața fiecăruia. Un județ în care și-au găsit loc, cred, reprezentanți ai fiecărei localități din România. Au fost câteva decenii în care ardeleni, moldoveni, olteni etc., români, maghiari, germani, evrei, greci și mulți alții au trăit, așa cum au putut, împreună.

O lume s-a prăbușit în decembrie 1989. O alta și-a făcut loc și viețile tuturor s-au schimbat. Județul Hunedoara s-a prăbușit întâi violent, prin disponibilizările masive din minerit și siderurgie, în principal. Totul a fost pus la pământ. E prea mult de scris cum. E prea mult de scris câte drame individuale s-au consumat sub ochii noștri.

Statisticile neoficiale arată că peste 100.000 de hunedoreni sunt plecați din zonă, deși ei au acte de identitate înregistrate în județ. Ce fac, unde sunt, putem bănui – cei mai mulți în străinătate și o parte – în orașe mari din țară. Vremurile s-au schimbat și noi toți în același timp cu ele.

Totuși, de ce ne revenim atât de greu? Da, în principal vina e a celor care au condus țara timp de peste 33 de ani. Da, au partea lor de vină. Evident că e și a noastră. Trăim cu nostalgia trecutului și ne lipsește viziunea pentru viitor. Îmi puteți spune cam care e viziunea voastră pentru viitor? Cam cum vedeți județul acesta peste 20 de ani? Ce va fi aici? Ce așteptări aveți? Cum vă pregătiți pentru acel viitor? Așteptați totul de la autorități?

Cum stăm știm: avem ponderea cea mai mare a pensionarilor în rândul populației, suntem pe locul al doilea în țară, după Teleorman, ca vârstă medie, avem printre cele mai mici salarii din România și pensia medie cea mai mare din țară, avem în județ peste 400 de monumente istorice de categoriile A și B, avem, avem… Minte avem oare?

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus