La 10 persoane fizice cu venituri mari din grupul celor 336 asupra cărora se fac analize și verificări privind riscurile fiscale, ANAF a identificat venituri nedeclarate de peste 86,948 milioane de lei.

Verificările fiscale prealabile documentare, din cadrul programului de asigurare a conformării fiscale a persoanelor fizice cu averi mari (PFAM — peste 20 milioane de euro/persoană), au fost declanșate efectiv în anul 2013.

În anul 2014 au fost demarate verificări fiscale la persoanele fizice pentru care s-a constatat o diferență semnificativă între veniturile estimate pe baza situației fiscale personale și cele declarate organelor fiscale.

În anul 2015 au fost finalizate verificările fiscale în cazul primelor 10 persoane din grupul celor cu averi mari care este format din 336 persoane, asupra cărora se fac analize și verificări privind riscurile fiscale și se aplică programe de conformare.

Rezultatele verificărilor primelor 10 persoane din grupul PFAM (pentru veniturile din anul 2011) arată că din totalul de peste 86,948 milioane de lei, mai mult de 23,771 milioane de lei sunt venituri nedeclarate cu sursă neidentificată, 3,803 milioane de lei sunt impozite pe venituri suplimentare și peste 2,437 milioane de lei sunt penalități de întârziere și dobânzi.

”Aceste verificări au prezentat un grad ridicat de complexitate, generat de următoarele aspecte: au fost analizate operațiunile desfășurate prin peste 480 de conturi bancare (peste 100.000 de tranzacții) transmise de instituțiile de credit, au fost verificate operațiuni desfășurate de persoanele fizice cu peste 120 de societăți comerciale (peste 10.000 de operațiuni), au fost prelucrate informații privind deținerile patrimoniale primite de la peste 100 de autorități ale administrației publice locale (servicii de impozite și taxe locale)”, se precizează în comunicatul ANAF.

Mare parte dintre activitățile și tranzacțiile verificate presupun analize complexe — activități investiționale diverse, tranzacții cu instrumente financiare pe piețele interne și internaționale, tranzacții disimulate sau artificiale, multiple operațiuni cu numerar, inclusiv de valori semnificative, pentru care au fost prezentate informații neclare, insuficiente sau contradictorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus