Nicula: „Este exclus să fi plătit federația! E o măgărie făcută de Sapta, pe care îl voi da în judecată!”

Preluare Gazeta Sporturilor:

Articolul integral AICI.

Concedii pe banii federației de judo! » Mii de euro pentru vacanțele unor prieteni ai foștilor președinți! Cine e cap de listă

ÎN VACANȚĂ ÎN SARDINIA CU SOȚIA, FIICELE ȘI CUMNAȚII

Amici sau angajați ai foștilor președinți Eduard Dondeș și Doru Sapta apar într-o expertiză extrajudiciară ca beneficiari ai unor vacanțe, călătorii sau cazări decontate. Cazul cel mai notoriu este al lui Cosmin Nicula, actualul vicepreședinte al Curții de Conturi, post pe care-l ocupă din vara lui 2014, cu un mandat de 9 ani. Prieten cu Doru Sapta, căci amândoi sunt din Deva, fostul deputat și senator PSD a petrecut o vacanță în Sardinia, la Alghero, în perioada 29 iunie – 6 iulie 2014, împreună cu soția, Simona, și cele două fiice, Mădălina și Ana Maria. Raportul susține că FRJ a decontat transportul celor patru în Italia, indicând factura BBTT1407011/30.05.2014, pentru care nu e precizată însă nicio sumă.

De asemenea, în același concediu decontat de FRJ au mers și cumnații lui Nicula, soții Ștefan și Ofelia Almășan, tot din Deva. Ofelia e sora Simonei, soția vicepreședintelui de la Curtea de Conturi. Pentru cei doi este nominalizată o altă factură: BBTT1408236/26.06.2014. Nici în cazul acesteia nu apare suma, dar o orientare poate fi făcută dintr-o factură pe aceeași destinație, pe numele lui Doru Sapta: “4 persoane, 5.667 lei”.

Într-o informare trimisă de FRJ la solicitarea Gazetei, federația arată că „deplasarea la Alghero s-a făcut în urma invitației clubului local de judo, în vederea participării la trofeul internațional al orașului, competiție la care au participat 6 țări și care a fost câștigată de echipa României. Organizatorii au suportat costurile de cazare și masă pentru delegația României, pentru toată perioada deplasării.”

„N-AM DOCUMENTE DOVEDITOARE”

Pe telefon și în biroul său somptuos de la Curtea de Conturi, Cosmin Nicula se declară șocat de informațiile din expertiza de la FRJ.

De când vă cunoașteți cu domnul Sapta?
– Îl cunosc din Deva de aproape 20 de ani.
– Vă amintiți despre un concediu comun petrecut la Alghero, în Italia?
– Da, dar să știți că biletele de avion și cazarea au fost plătite integral de familia mea.
– Cum se explică atunci că există o factură decontată de FRJ pe numele dumneavoastră?
– Este exclus să fi plătit federația! E o măgărie făcută de Sapta, pe care îl voi da în judecată. E o chestiune extrem de gravă și vreau să mă îndrept împotriva lui. I-am plătit toți banii și pot face dovada.
– Cum? Aveți chitanțele?
– Nu mai știu exact cu ce cursă de avion am mers. Va trebui să caut documentele acasă, la Deva, când ajung. Dar nu știu dacă am mai păstrat niște chitanțe atâția ani. Dacă le găsesc, vi le pun la dispoziție. Dacă nu, Sapta vă poate confirma că i-am dat banii, cu martori. Nu vreau să amestec relațiile de prietenie cu funcțiile.
– Vă amintiți câți bani i-ați dat?
– În jur de 9.000 de lei pentru transport și circa 6.000 de lei pentru cazare. Sapta a venit cu propunerea acestei deplasări, am spus «de ce nu?», mi-a zis cât costă transportul și cazarea, i-am dat banii în mână și rămăsese să-mi dea chitanțele.
– Și dacă nu confirmă, admiteți că sunteți într-o postură delicată?
– Oricum sunt, dar e exclus să nu confirme. N-are cum!
– Pe cumnați, familia Almășan, dumneavoastră i-ați invitat în vacanța din Alghero?
– Da. Sapta mi-a spus că mai sunt niște locuri libere și, dacă mai știu pe cineva interesat să vină, pot să mai iau două persoane. Și ei și-au plătit transportul și cazarea, cu siguranță.

FOSTUL ȘEF FRF E DISPĂRUT

Sapta e în continuare de negăsit, în ciuda tuturor insistențelor, așa că, în lipsa versiunii fostului președinte, rămân să vorbească, deocamdată, doar documentele din expertiză. Pentru ca scenariul prezentat de Nicula să funcționeze ar fi trebuit ca, după ce ar fi încasat banii în mână de la vicepreședintele Curții de Conturi, Sapta să fi depus suma în contabilitatea FRJ în vederea efectuării plăților. Momentan, nu există însă nicio dovadă în acest sens.

MARTORUL S-A CAZAT ȘI EL PE BANII FEDERAȚIEI!

Pe cine indică însă Nicula ca martor pentru momentul în care i-ar fi dat banii personal lui Sapta? E vorba despre un alt prieten comun, Gavril Chifor, care susține situația prezentată de Nicula: “Eram întâmplător la Cosmin acasă, în Deva, și am văzut cum i-a înmânat lui Sapta 9.000 de lei pentru transportul în Italia. Am înțeles atunci că partea de cazare ar fi fost asigurată de gazde, dar n-am fost foarte atent. Am prins informația din zbor”.

Așadar, o nouă contradicție: Nicula susține că a plătit și pentru cazare, FRJ și Chifor spun că organizatorii italieni asigurau gratuit sejurul invitaților!

Pentru ca distracția să fie și mai mare, martorul Gavril Chifor, veche cunoștință cu Sapta, apare el însuși cu o cazare facturată pe numele FRJ de hotelul Premier Palace din București! Este vorba despre 595,22 lei pentru perioada 07-09.04.2015.

“E un hotel de cinci stele prin zona Ghencea? Aaa, da! Am tras o dată acolo, dar fiecare a fost cu treaba și cu plățile lui. Nu cred că mai am chitanțe de la acea cazare. Am stat de multe ori cu Doru la hotel în București, dar mergeam de obicei la «Diesel», pe malul lacului Floreasca, unde am achitat personal de fiecare dată”.

„LĂSAȚI-MĂ SĂ VORBESC CU CINEVA ȘI REVIN!”

Cumnatul lui Nicula, Ștefan Almășan, deruleazã afaceri în metalurgie. Este fiul fostului demnitar comunist Bujor Almășan, ex-deputat în Marea Adunare Națională (’69-’80) și ex-ministru al Minelor, Petrolului și Geologiei între 1961 și 1977, în guvernele Maurer și Manea Mănescu.

El devine foarte enervat când aude despre subiectul concediului petrecut în Sardinia alături de Sapta și familia Nicula: “Da, am fost cu soția la Alghero. Dar vă aștept la birou ca să discutăm, la Deva. Sau poate când ajung eu în București. Pe telefon nu vorbesc asemenea lucruri. Cel mai bine e față în față. Lăsați-mă să vorbesc cu cineva și revin! Eu, ca persoană privată, am dreptul de a nu vorbi. Oricum, eu am plătit factura, n-am nicio apăsare. Sincer!”.

CAZARE LA CLUJ PENTRU CONCERTUL LUI ENRIQUE IGLESIAS!

Nicula a stat la hotelul “Sun” de pe Someș cu ocazia spectacolului starului spaniol. FRJ a achitat factura în beneficiul lui Nicula, care spune că a plătit sejurul, dar n-are nicio dovadă.

Gazeta a intrat în posesia unei alte facturi achitate de FRJ în beneficiul aceluiași Cosmin Nicula, document care nu e pomenit în expertiza extrajudiciară. E vorba despre factura seria PAL nr. 3270/23.05.2015 emisă de hotelul Sun din Cluj, în valoare de 1.078,46 lei. Alături de Sapta ar mai fi fost cazați acolo Cosmin Nicula, Lucia Moldovan și Marius Vărgaș.

Penultima este fosta soție a lui Sorin Moldovan, afacerist împușcat în cap în centrul orașului Deva în noiembrie 2000, caz rămas în ceață până azi. Iar Vărgaș este, de asemenea, un businessman din Deva, din cercul de prieteni ai lui Sapta.

„I-AM PLĂTIT CIRCA 200 DE LEI”

Nicula recunoaște că a fost la Cluj cu acea ocazie pentru a asista la concertul lui Enrique Iglesias, desfășurat pe 22 mai! Pretinde că și pentru cazarea la hotelul “Sun” i-ar fi înmânat lui Sapta circa 200 de lei, dar nu are documente doveditoare nici pentru această plată.

Explică: “Fiind foarte aglomerat în acea perioadă, Sapta mi-a spus că are el libere niște locuri de cazare. I-am dat banii cu două săptămâni înainte. Dacă a băgat banii în buzunar și a facturat apoi pe federație, va avea probleme. Sunt stupefiat de caracterul acestui om!”.

Oficiali ai hotelului au explicat pentru GSP că suma de 1.078,46 lei a fost doar un rest de plată pentru cazarea și masa unui grup mai mare de sportivi și oficiali cazați acolo în perioada 19.05-25.05.2015.

 

7 răspunsuri

  1. cum s-a cocoțat ăsta acolo…?

  2. membru.simplu@Yahoo.com' Un devean spune:

    Radu Barb primar!!!!!

  3. Un derbedeu care nu a facut nimic sa merite postul in care se afla, in afara faptului ca a derulat tot felul de afaceri dubioase cu personaje la fel de dubioase si cu increngaturi in multe sfere de influenta.
    La fel ca cei care l-au sustinut si il sustin in continuare!

  4. ggrun2000@yahoo.com' Grun Gheorghe spune:

    Stefan Almasan nu are nicio relatie de rudenie cu Bujor Almasan ! Este doar o coincidenta de nume. Va rog sa corectati informatia falsa.

  5. mihaidonta75@gmail.com' Mihai Popescu spune:

    O fi derbedeu, dar se pare ca cineva il “tine in brate” si are numai posturi bine platite.

  6. cine e nicula?

  7. Ce legatura are asta cu sportul si cu judo?ce a facut asta pt judo si pt sport?nimic,zero!cine e dubiosul asta?

Lasă un răspuns către Grun Gheorghe Anulează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus