Centrul de Investigații Media a realizat o anchetă care dezvăluie cum și-a „aranjat” Mariana Câmpeanu protejații în timpul mandatului de ministru. Senatorul PNL de Hunedoara și-a angajat la Minister șoferul pe post de consilier. Ancheta scoate la iveală și favorurile oferite lui Sorin Ștefoni, fost primar al comunei Densuș.

Fostul ministru al Muncii Mariana Câmpeanu şi-a angajat şoferul pe post de consilier la cabinetul propriu. Câmpeanu însă a mers şi mai departe de-atât: şoferul a primit un post de consilier debutant şi într-o instituţie care gestionează fondurile POS-DRU. În plus, cu doar câteva zile înainte de concursul pentru aranjarea căruia şefa de cabinet a Marianei Câmpeanu, Iuliana Coruţ, a fost luată din birou de DNA, fiind, în prezent, condamnată la trei ani de închisoare, fostul ministru semna decizia prin care cumnatul Iulianei Coruţ devenea şeful Direcţiei Economice şi de Investiţii din minister, adică şeful banilor de la Ministerul Muncii.

Mariana Câmpeanu nu l-a uitat nici pe cel despre care presa spunea că a ajutat-o să ajungă parlamentar, tehnicianul silvic Sorin Ștefoni, fost primar al comunei hunedorene Densuş, pe care, după ce l-a numit secretar de stat, l-a cadorisit cu un Audi luat prin comodat de la Registrul Auto Român, instituţie unde fiul ei, cercetat într-un dosar cu un prejudiciu de un milion de euro, este director tehnic. Odată ajunsă la minister, maşina folosită de Ștefoni a fost reparată şi îngrijită pe banii instituţiei conduse de Câmpeanu, care a băgat în ea aproape trei mii de euro. Maşina a fost returnată RAR cu doar o lună înainte de plecarea cuplului Câmpeanu-Ștefoni de la Ministerul Muncii.
Mariana Câmpeanu a dispărut din viaţă publică acum mai bine de o lună, după ancheta Centrului de Investigaţii Media conform căreia şi-a pensionat soţul, acordându-i totodată, în mod discutabil, cel mai înalt grad de invaliditate. Centrul de Investigaţii Media vă prezintă astăzi noi acţiuni ilegale sau inoportune ale Marianei Câmpeanu în timpul mandatului ei la conducerea Ministerului Muncii.

Şoferul-consilier

După modelul lui Emil Boc, Mariana Câmpeanu şi-a angajat şoferul pe un post de consilier la Cabinet. Adus de Câmpeanu prin detaşare de la Casa Naţională de Pensii, unde i-a fost şofer, Nicu Chiosea a ajuns la Ministerul Muncii în 9 mai 2012. După nici patru luni, la 1 septembrie 2012, Chiosea este numit chiar prin semnătura Marianei Câmpeanu în funcţia de consilier la cabinetul ministrului. Conform legii, şoferul ar trebui să aibă studii superioare pentru a ocupa o astfel de funcţie. Casa Naţională de Pensii nu a răspuns întrebării Centrului de Investigaţii Media în acest sens, aşa că nu ştim dacă şoferul Chiosea are sau nu facultatea absolvită.
Funcţia de consilier ministerial nu i-a fost însă de ajuns şoferului Chiosea.

În 21 decembrie 2012, deşi, cu doar trei luni înainte, Ministerul Afacerilor Europene avertiza asupra unei posibile noi suspendări a Programului Operaţional Sectorial – Dezvoltarea Resurselor Umane (POS-DRU), şoferul Marianei Câmpeanu devine “consilier debutant” la OIR POSDRU Regiunea Bucureşti – Ilfov.

Organismul Intermediar pentru POS DRU – Regiunea Bucureşti-Ilfov are, în principal, rolul de a implementa, la nivel regional, o serie de scheme pentru dezvoltarea resurselor umane, finanţate din fonduri europene. Organismul Intermediar POS DRU Regiunea Bucureşti-Ilfov coordonează această activitate la nivelul Municipiului Bucureşti şi al Judeţului Ilfov.

“La nivel central şi regional se fac eforturi supraomeneşti pentru ca, în septembrie-octombrie, să demonstrăm CE că în România se poate funcţiona corect şi cinstit, astfel încât aceste plăti să nu se suspende sau, dacă se suspendă, să fie pentru o perioada scurtă de timp. (…) Vrem să dăm garanţia că suntem pregătiţi şi pentru perioada următoare de finanţare, 2014-2020, astfel încât să avem un grad ridicat de absorbţie”, declara Câmpeanu în septembrie 2012, pentru că trei luni mai târziu şoferul ei să primească un post într-un organism de implementare POS-DRU. Chiosea a rămas consilier la Cabinetul Marianei Câmpeanu până la plecarea acesteia din fruntea ministerului, în 26 februarie 2014. Conform declaraţiilor sale de avere disponibile pe site-ul ANI, Chiosea a încasat, în anul fiscal 2012, atât din salariul de consilier la minister, cât şi de la OIR POS-DRU Bucureşti-Ilfov, dar şi în calitate de angajat la o societate privată, suma totală de 35.358 de lei.

Venitul i-a crescut simţitor însă odată cu numirea la cabinetul ministrului Câmpeanu. În anul fiscal 2013, în care a fost încadrat permanent pe post de consilier al Marianei Câmpeanu, şoferul Chiosea a încasat de la stat peste un miliard de lei vechi. Astfel, conform declaraţiei de avere, şoferul-consilier a primit 55.896 de lei salariu de la minister şi, în plus, prin hotărâre judecătorească, alţi 54.534 de lei de la Casă Naţională de Pensii, după ce a contestat în instanţa o destituire anterioară din funcţie.

Şi soţia lui Chiosea lucrează la o instituţie din subordinea Ministerului Muncii: la Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă din Sectorul 1. Firma privată pentru care Chiosea a lucrat în 2012 are activităţi în domeniul siguranţei şi securităţii în muncă. Firma se numeşte SSM Fire Consulting, iar administratorul acesteia ne-a declarat că Chiosea a lucrat la această firmă ca şofer şi “inspector de protecţia muncii”. “Pot să vă spun că a fost un angajat OK, care-şi făcea treaba, şi că nu a lucrat în acelaşi timp şi la noi şi în Ministerul Muncii. Atunci când a revenit doamna Câmpeanu la Ministerul Muncii, ne-a anunţat că se întoarce să lucreze cu dânsa, că i-a solicitat din nou serviciile, aşa că noi ne-am despărţit amiabil”, a declarat reprezentantul firmei, care este una dintre cele agreate de Ministerul Muncii să întocmească şi să autorizeze planuri de siguranţă şi securitate în muncă pentru firmele private, precum şi să le ofere consultanţă în domeniu.

Administratorul companiei, care a dorit să rămână anonim, a negat că prezenţa lui Chiosea în rândul angajaților săi ar fi favorizat în vreun fel firma. După ce Mariana Câmpeanu a demisionat din funcţia de ministru al Muncii, Chiosea a revenit pe postul de şofer la Casă Naţională de Pensii, unde lucrează şi astăzi.

Şefa ei de cabinet aranja concursuri, cumnatul acesteia era numit şef peste banii ministerului

În 7 februarie 2013, şefa de cabinet a Marianei Câmpeanu, Iuliana Coruţ, era audiată la DNA, sub acuzaţia că a participat la trucarea unui concurs de angajare pe un post important în Autoritatea de Management a POS-DRU, entitate subordonată Ministerului Muncii. Între timp, Iuliana Coruţ a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, procesul fiind acum în recurs. Tot trei ani cu excutare a primit, pentru aceleaşi fapte, şi sora Iulianei Coruţ, Simona Dumitriu, cea prin care, potrivit procurorilor, Iuliana Coruţ cerea banii de la mama candidatului pentru care aranja concursul.

“În schimbul intervenţiei pentru fraudarea concursului în favoarea candidatului Ferchedău Paul Cristian, în zilele de 24 şi 25 octombrie (2012, n.r.), inculpata Coruţ Iuliana, a pretins, în nume propriu, de la inculpata Bigan Cristiana, mama candidatului, sume de bani, bunuri şi alte foloase”, scriu procurorii DNA în comunicatul prin care anunţă trimiterea în judecată a celor două surori.

O lună mai târziu, în 29 noiembrie 2012, Mariana Câmpeanu semna ordinul prin care soţul Simonei Dumitriu şi cumnatul Iulianei Coruţ, Romulus Radu Corneliu Dumitriu, era numit în funcţia de director al Direcţiei Economice şi Investiţii a Ministerului.

A două zi, în 30 noiembrie 2012, candidatul favorizat de cele două surori primea subiectele de examen pe email, după cum susţin procurorii în acelaşi comunicat.
De asemenea, mai spun procurorii, la dată de 12 decembrie 2012, Iuliana Coruţ “a mai pretins în mod indirect, prin intermediul inculpatei Dumitriu Simona, sora sa şi colegă de serviciu cu Bigan Cristiana, mama candidatului, remiterea foloaselor.”

Întrebat cum a ajuns să fie detaşat, în iunie 2012, de la Ministerul de Finanţe la cel al Muncii, Romulus Radu Corneliu Dumitriu a răspuns că “în principiu prin cumnata sa” Iulia Coruţ. În declaraţia dată Centrului de Investigaţii Media a insistat însă asupra faptului că, jumătate de an mai târziu, a dat un examen pentru a ocupa postul de director pe care venise prin transfer.

“Am dat un concurs pe post, organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici”, a spus Dumitriu, care a precizat că a avut un singur adversar, “o doamnă director de la Opera, sau cam aşa ceva.”

Soţia lui, Simona Dumitriu, ne-a declarat însă că soţul ei a fost singurul candidat la examenul pentru acest post.
“Domnul Romulus Radu Corneliu Dumitriu a ocupat funcţia de director general al Direcţiei Economice, ca urmare a concursului organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici în dată de 19.11.2012 – proba scrisă şi 21.11.2012 – interviul, numirea să devenind efectivă prin ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr.2936/29.11.2012, începând cu dată de 03.12.2012″, precizează Ministerul Muncii într-un răspuns transmis Centrului de Investigaţii Media.

În această funcţie, Dumitriu este cel de care depind toate contractele publice, toate licitatile din bani publici sau europeni organizate de Ministerul Muncii, instituţie care se ocupă de gestionarea unui buget uriaş doar prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS-DRU), program care în România a fost marcat de nenumărate nereguli, fiind pentru o perioada chiar suspendat. Numele lui Dumitriu apare în cele mai consistente proiecte derulate de minister pe bani europeni.

Dumitriu a precizat că nu are nicio problema de moralitate şi că nu crede că profilul sau ar fi incompatibil cu ocuparea funcţiei de director în Ministerul Muncii, în ciuda condamnărilor primite de soţia şi cumnata să.
Soţii Dumitriu au insistat asupra faptului că dosarul penal este “o ficţiune” şi că respectivele condamnări au fost pronunţate în lipsa unor probe concrete. Mai mult, doamna Dumitriu a afirmat că dosarul este unul politic, deschis de procurori doar pentru că sora sa era foarte aproape de a fi numită în funcţia de secretar de stat în Ministerul Muncii, “decizia de numire a ei fiind pe biroul premierului Ponta”.

Un Audi de la fiul doamnei Câmpeanu pentru mâna dreaptă Ștefoni

Mariana Câmpeanu a pus responsabil peste tot ce înseamnă POS-DRU un fost tehnician silvic. Presa a relatat că Sorin Ștefoni a fost pădurar, după care primar şi viceprimar în comună hunedoreană Densuş. Tot potrivit presei, în 2010, acesta ar fi trebuit să candideze pentru un post de parlamentar de Hunedoara, după decesul unui deputat liberal pe nume Ioan Timiş. Însă Ștefoni s-a dat la o parte, lăsându-i locul Marianei Câmpeanu, care a ajuns astfel în Parlament.

Probabil în semn de recunoştinţă, Ștefoni a fost numit secretar de stat şi a primit dreptul de a gestiona cele peste trei miliarde de euro din POS-DRU.

A mai primit însă ceva: un Audi, luat prin contract de comodat de ministerul Muncii condus de Mariana Câmpeanu de la Registrul Auto Român, unde fiul doamnei Câmpeanu este director tehnic. “În parcul auto al Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a existat un singur autoturism marca Audi, folosit de către domnul Secretar de Stat Ștefoni. Acesta a fost preluat prin contract de comodat de la Registrul Auto Român în dată de 29.04.2013 şi a fost înapoiat în data de 20.01.2014″, se arată într-un răspuns al Ministerului Muncii la o solicitare a Centrului de Investigaţii Media.

Ministerul mai precizează că făcut o serie de reparaţii la respectiva maşină, pe cheltuiala proprie, în valoare de 12.066 lei.

După cum reiese din răspunsul transmis de Ministerul Muncii, maşina a fost returnată RAR cu doar o lună înainte ca PNL să iasă de la guvernare iar Mariana Câmpeanu să-şi dea demisia din funcţia de ministru. Familia Câmpeanu folosea o maşină aparţinând Registrului Auto Român şi în interes personal, după cum a reieşit din ancheta noastră privind pensionarea soţului. Registrul Auto Român, unde fiul doamnei Câmpeanu este director tehnic, nu a explicat în niciun fel în baza cărui act o maşină a RAR îi plimbă pe nepoţii Marianei Câmpeanu.

Am contactat-o pe Mariana Câmpeanu pentru a o întreba despre aceste lucruri şi, surprinzător, deşi nu mai era ministru atunci când le-am transmis, ştia de întrebările adresate pe cale oficială Ministerului Muncii de Centrul de Investigaţii Media. “Dragă, nu mă mai întreba pe mine, ai primit răspunsurile de la minister, te rog să scrii şi eu am să răspund în funcţie de ceea ce ai să scrii”, a spus Mariana Câmpeanu, după care a închis telefonul şi nu a mai răspuns.

Anchetă realizată de Centrul de Investigații Media. Preluare: www.investigatiimedia.ro

8 răspunsuri

  1. dl Bogdan de ce nu faceti ancheta si cum aranjeaza conducerea spitalului hunedoara concursurile de angajare? Intrebati l pe edi, el stie?
    in rest articolul este corect doamna e o nemernica

  2. Acesta este un gest de frustare.De ce nu facet ancheta si despre rudele domnului Laurentiu Nistor pres. PSD Hunedoara (seful dumneavoastra) si cum” le-a aranjat” si el.Doamna Mariana Campean este o femeie de onestitate maxima.

  3. Evident ca e frustrant sa vezi ca tu nu te poti descurca foarte bine si doamna pompeaza bani in diferite persoane apropiate !!! Nu iese fum fara foc….daca nimic nu s-ar fi intamplat nu scria nimeni azi de asa ceva. Domnul Laurentiu Nistor a aranjat modernizarea unei sectii de la spitalul Deva ,iar meritele au fost atributie subit altei persoane …Nu tin partea nimanui dar mai lasati-ma cu onestitatea maxima…vorbiti despre o persoana pe care ati vazut-o la alegeri si atat , de atunci numai la tv am avut placerea de-a o vedea…cum de altfel s-a intamplat si cu domnul Rusanu…in cele cateva mandate….oamenii nu au nevoie de deputati pe care sa-i vada doar in campanie…deputatii adevarati sunt cei care vin intre noi , cei carora le putem spune ofurile , cei care ne asculta !

    • Evident nu prea stiti multe Spitalul Judetean Hunedoara s-a modernizat din momentul cand a trecut in subordinea Consilului Judetean Hunedoara Presedintele consiluilui judetean fiind Mircea Ioan Molot , iar d-nul Laurentiu Nistor mai are antecedente de a-si atribui meritul altora , exemplu evident ar fi faptul ca s-a pictat pe un perete al biserici din satul Bejan datorita faptului ca el ar fi fost cel care ar fi contrubuit la construirea acelei biserici , insa fondurile au fost alocate de la primarie , Primaria Soimus. Doamna Mariana Campean a fost prezenta in fiecare luna in teritoriu si dupa ce a fost aleasa senator , eu stiu lucrul acesta sigur ,datorita faptului ca ochii nu ma inseala .

  4. miron19_45@yahoo.com' Miron Gheorghe spune:

    Pr. Mihulet, ce a primit, pentru ajutorul dat in campania ..Senatoriala ???

  5. Noi ardelenii tot timpul vrem sa fim cinstiti si seriosi dar nu avem cu cine cand toate neamurile se concentreaza numai spre binele lor.Nu o sa vezi niciodata un mitic transferand bani pentru binele judetului Hunedoara el o sa bage bani in Bucuresti.
    Asa-i si cu Campeanu asta o facut ce fac si altii si au facut mereu.Pacat ca a facut putine pentru judet,nu o fost in stare sa deschida calea pentru o firma straina.

  6. miron19_45@yahoo.com' Miron Gheorghe spune:

    Săru’mîna, cam aşa a fost şi intervenţia mea în emisiunea de promovare a Madame Câmpeanu în campania Senatorială.
    Dacă vă amintiţi sau –poate aveţi caseta,întrebarea mea suna în aceast ..registru.
    Mulţumesc.

  7. miron19_45@yahoo.com' Miron Gheorghe spune:

    P.S. Săspunsul dvs este de o sinceritate dezarmantă. Felicitări. Doamne ajută.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus