Tentaculele afacerilor lui Sorin Oprescu se întind până la Hunedoara

Una din firmele despre care presa a scris că este controlată de apropiații fostului primar general al Capitalei a furnizat echipamente și aparatură medicală pentru Spitalul din Hunedoara în cadrul unui contract despre care Curtea de Conturi susține că a fost încheat în condiții dezavantajoase pentru Primăria Hunedoara. 

În anul 2010, Primăria Municipiului Hunedoara a încheiat un contract de leasing pentru achiziția de aparatură medicală în valoare de 7 milioane de euro. În baza acestui contract (care are o durată de 10 ani), Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara urma să fie dotat echipamente și aparatură medicală în valoare de 4 milioane de euro, aceasta fiind valoarea estimativă stabilită de conducerea unității medicale de la acea vreme împreună cu fosta administrație.

Un control al Curții de Conturi care a avut loc în toamna anului 2012 a scos la iveală o serie de nereguli în ceea ce privește încheierea acestui contract. Auditorii Curții de Conturi au descoperit că valoarea echipamentelor și aparturii medicale a fost supraestimată de singurul participant la licitație, SC Ager Leasing IFN SA București, fapt care a condus la încheierea unui contract de leasing financiar la un preț păgubos pentru bugetul local. Echipamentele și aparatura medicală au fost livrate de SC Gemedica SRL București. Raportul Curții de Conturi estimează că valoarea contractului de leasing este mai mare decât cea reală cu 2,8 milioane de euro, prețurile echipamentelor fiind mult umflate.

De asemenea, auditorii nu au găsit în dosarul achiziției publice polițele de asigurare din care să rezulte valoarea totală a comisionului de asigurare care a fost stabilit prin contract la 755.917 euro. Din analiza unor oferte de preț a rezultat la acea vreme că, pentru aceleași sume asigurate, rezultă o primă de asigurare de 161.970 euro, cu 593.947 euro mai puțin decât cea din contractul de leasing. Apoi, deși au fost contractate servicii de suport în valoare de 338.815 euro, acestea nu au fost detaliate și nu există documente din care să rezulte valoarea acestora. În urma controlului de la Curtea de Conturi s-a descoperit că, deși personalul care urma să utilizeze noile echipamente trebuia școlarizat, acest lucru nu s-a întâmplat.

În același contract păgubos a fost prevăzută și plata unui comision pentru diferențele de curs valutar (DCV) în valoare de 48.064 euro, care nu se justifică în condițiile în care exista deja o prevedere contractuală pentru situațiile în care plățile nu se efectuează la termen (penalități de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere).

Cine controlează SC GEMEDICA SRL București

Investigaţii ale jurnaliştilor Adevărul şi Evenimentul Zilei au prezentat cum un lanţ de firme conectate între ele au câştigat în mod constant contracte foarte bănoase cu spitalele. Interesele acestor firme abonate la banii spitalelor de stat se intersectează cu afacerile familiei fostului primarul al Bucureştiului, doctorul Sorin Oprescu.

Conform investigaţiilor media, afacerile pornesc de la o firma offshore din Cipru, Laramed Limited, continuă apoi cu Gemedica SRL, companie deţinută de Cătălin Aurel Galea, fost asociat, prieten, vecin al lui Sorin Oprescu şi continuă cu şapte SRL-uri de bloc. Cătălin Galea, patronul Gemedica SRL, a fost unul din sponsorii importanţi ai lui Oprescu la alegerile prezidenţiale din 2009.

Societatea Gemedica a reuşit doar în primii trei ani de mandat al lui Sorin Oprescu, 2008-2011, să-şi tripleze câştigurile faţă de anii precedenţi, scria cotidianul Puterea. Gemedica a adunat în portofoliu peste 100 de contracte cu spitalele din Bucureşti și din ţară. (Hotnews.ro)

Tot Gemedica a dotat și unitatea de chirurgie plastică pentru arși de la Spitalul Floreasca, cea care nu a fost pusă în funcțiune pentru a trata victimele incendiului de la clubul Colectiv, deși a fost inaugurată în primăvară de ministrul Nicolae Bănicioiu. Echiparea clinicii, împreună cu instruirea celor care urmau să o folosească, a fost realizată între 2013 și 2015 în baza unui acord cadru care presupunea livrarea produselor și serviciilor contra unei sume de până la 9 milioane de euro (38,9 milioane de lei). (Cătălin Tolontan)

Cine este SC AGER LEASING IFN SA București

Firma aparţine omului de afaceri Mihail Bogdan Savin, aflat în topul celor mai bogaţi 100 de oameni din România, acuzat de oficiali ai Ministerul de Finanţe că la nivelul lui 2002 ar fi fraudat statul cu aproape 20 de miliarde de lei.

Ager Leasing şi-a început contractele pe banii statului în 2002, atunci când a primit 2,2 milioane de euro de la Societatea Română de Televiziune pentru un set de computere şi servere.

În 2004, Ager Leasing a primit fără licitaţie un contract din partea Inspectoratului General al Poliţiei Române în valoare de 540 miliarde lei vechi (peste 13 milioane de euro), pentru achiziţia a 1.500 de autoturisme Dacia Solenza.

Spre sfârşitul anului 2004, societatea lui Savin a mai primit 12,4 milioane de euro de la Electrica SA, pentru achiziţia a 1.700 autovehicule. (www.ziare.com)

În anul 2008, Inspectoratul General al Poliţiei Române a atribuit firmei Ager Leasing 27 de contracte cu o valoare totală de circa 423,52 milioane de lei pentru achiziţia de autospeciale precum maşini de patrulare pentru Poliţia Rutieră şi pentru Poliţia Rurală. Notele de fundamentare ale Poliției pentru achiziționarea a circa 6.000 de mașini și dotarea acestora cu tehnică ar fi fost special făcute pentru a fi favorizată  SC Ager Leasing IFN SA, susțin surse din cadrul Internelor. Prejudiciul ar depăsi 10 milioane euro, afirmă aceleasi surse. (România Liberă)

Un răspuns

  1. Despre anchetele care vizeaza activitatea de la Spitalul Judetean de Urgenta Deva nu mai vorbeste nimeni!
    “Clanurile” sunt mai active decat in vremurile lor cele mai bune, institutii responsabile stau cu informatiile in sertare si nu iau nici o masura pt. a inlatura abuzurile si ilegalitatile care se fac in unitate(indivizi cu putere din anumite institutii protejeaza pe cei care le fac servicii….)!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus