Poliţiştii hunedoreni au dejucat planul unor escroci de a obţine de la o persoană în vârstă 30.000 de euro pentru o presupusă intervenţie chirurgicală urgentă

În data de 11.10.2017, la ora 12:44, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată telefonic cu privire la faptul că, la sucursala unei unităţi bancare din municipiul Hunedoara, se află o femeie în vârstă (74 de ani), care este agitată și care solicită retragerea  unei sume mari de bani, pentru a achita „operația” fiicei sale.

La fața locului s-au deplasat de urgenţă polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale Hunedoara, care au aflat de la femeia în cauză că, în data de 11.10.2017, a fost contactată telefonic de persoane necunoscute, care i-au spus că fiica ei a căzut într-o toaletă din municipiul Deva, fracturându-și coloana vertebrală, motiv pentru care a fost transportată la spital, urmând a fi operată, însă, pentru operație, trebuie să plătească 30.000 euro. Urmare a intervenției polițiștilor, activitatea  infracțională a fost întreruptă, în cauză, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la înșelăciune.

Pentru a nu deveni victimă a infracţiunii de înşelăciune comisă prin acest mod de operare, poliţiştii vă recomandă să verificaţi dacă ruda respectivă este într-adevăr rănită sau a fost implicată într-un eveniment rutier ori de altă natură. De asemenea, solicitaţi apelantului date despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla ruda şi telefonaţi acolo, pentru confirmare.

În cazul în care sunteţi contactat de persoane necunoscute şi nu reuşiţi să aflaţi dacă informaţiile sunt corecte, solicitaţi o întâlnire directă cu acestea, nu înainte de a apela numărul de urgenţă 112, pentru a cere sprijinul Poliţiei.
Pentru a împiedica “documentarea” infractorilor  cu privire la familia dumneavoastră, vă recomandăm să fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact pe reţelele de socializare sau pe stradă,  aparent întâmplător. Este posibil ca acestea să vă urmărească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră şi să afle informaţii despre familie sau vecini, pentru a le folosi în comiterea unor infracţiuni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus