La Curtea de Apel București, Eleonora Carmen Hărău a câștigat procesul cu ANI, dar decizia instanței nu este definitivă.

Agenția Națională de Integritate a declarat recurs, iar acesta va fi judecat la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Eleonora Carmen Hărău (PNL) este al treilea parlamentar de Hunedoara care intră în conflict de Agenția Națională de Integritate. Senatorul Cornel Cristian Resmeriță (PSD) a fost obligat, după ce a pierdut procesul cu ANI, să plătească timp de 3 luni 10 la sută din îndemnizație pentru că și-a angajat pentru o perioadă fratele la biroul său parlamentar. Resmeriță a pierdut și pe fond și în urma contestației. Și deputatul Laurențiu Nistor (PSD) a avut câștig de cauză pe fond, în procesul cu ANI, dar a pierdut la Înalta Curte de Casație și Justiție. Nistor și-a angajat fiica și ginerele la biroul său parlamentar.

În luna mai, Agenția Națională de Integritate a constatat faptul că „HĂRĂU ELEONORA-CARMEN s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 decembrie 2012 – 21 decembrie 2016, întrucât a deținut simultan calitatea de deputat și funcția de cenzor supleant la Ameritech SA. De asemenea, HĂRĂU ELEONORA-CARMEN s-a aflat în incompatibilitate și în perioada 21 decembrie 2016 – 05 mai 2017, întrucât a deținut simultan calitatea de senator și funcția de cenzor supleant la aceeași societate comercială.

Întrucât persoana evaluată nu a menționat în declarațiile de interese depuse în calitate de deputat și de senator funcția de cenzor supleant la Ameritech SA, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prevăzută de dispozițiile art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.

Potrivit dispozițiilor art. 82, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 161/2003, „Calitatea de deputat și senator este, de asemenea, incompatibilă cu: […] cenzor la societățile comerciale […]”.

Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. HĂRĂU ELEONORA-CARMEN nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”.

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligațiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară si se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective […]”.

„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Hărău s-a adresat Curții de Apel București, care, pe fond, a admis cererea:

„Anulează raportul de evaluare nr. 17105/G/II/17.05.2018. Cu recurs, în 15 zile de la comunicare, ce se depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată azi, 03.12.2018, în condiţiile art. 402 rap. la art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei”. Acum, ANI a făcut recurs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus