Numărul persoanelor private de libertate cu drept de vot este de 17.941

Peste 15.000 de deţinuţi şi-au exprimat intenţia de a vota la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, informează Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).

Ca urmare a centralizării cifrelor din teritoriu, situaţia statistică estimativă arată că numărul persoanelor private de libertate cu drept de vot este de 17.941, iar al celor cu drept de vot, care şi-au exprimat în scris intenţia de a participa la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, se ridică la 15.151. Numărul deţinuţilor custodiaţi este de 20.324, precizează ANP.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor subliniază că situaţia numerică centralizată miercuri este estimativă, termenul limită pentru depunerea listelor nominale şi a cererilor, la secţia de votare în a cărei rază teritorială se află penitenciarul sau locul de deţinere, fiind preziua votării, cel mai târziu la ora 20,00.

Alegătorii deţinuţi în baza unui mandat de arestare preventivă sau care se află în executarea unei pedepse privative de libertate, dar cărora nu li s-a interzis exercitarea drepturilor electorale votează prin intermediul urnei speciale.

În vederea asigurării exercitării în bune condiţii a dreptului persoanelor private de libertate de a vota, la nivelul unităţilor subordonate ANP au fost dispuse mai multe măsuri: identificarea persoanelor private de libertate cu drept de vot şi informarea acestora cu privire la posibilitatea exercitării dreptului de vot prin intermediul urnei speciale; informarea deţinuţilor cu drept de vot cu privire la necesitatea formulării cererilor privind exercitarea acestui drept; depunerea diligenţelor necesare eliberării actelor de identitate persoanelor cu drept de vot care nu posedă sau preschimbării celor al căror termen de valabilitate este expirat; depunerea listelor nominale, împreună cu cererile, la secţia de votare în a cărei rază teritorială se află penitenciarul sau locul de deţinere.

O altă măsură vizează stabilirea şi amenajarea unui spaţiu corespunzător în cadrul unităţii, pentru amplasarea urnelor şi a cabinelor de vot, ţinându-se seama de numărul aproximativ al persoanelor private de libertate participante la alegeri, în conformitate cu prevederi din Decizia Biroului Electoral Central nr. 56/18.10.2019, menţionează ANP.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus