Liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, George Scutaru, a fost ameninţat cu închisoarea de premierul Victor Ponta, susţine Crin Antonescu, incidentul având loc în Parlament în urmă cu aproximativ o lună, după o dezbatere pe teme economice. "Trimit duba după tine", l-a ameninţat Ponta pe Scutaru, potrivit unor surse parlamentare.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a dezvăluit că premierul Victor Ponta l-a ameninţat cu puşcăria pe liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, George Scutaru. Surse parlamentare au declarat pentru GÂNDUL că incidentul a avut loc după ieşirea PNL de la guvernare, cu aproximativ o lună în urmă, după o dezbatere în Parlament pe teme economice.

Antonescu susţine că nu este pentru prima dată când Ponta ameninţa cu puşcăria, acest lucru având loc şi în timpul guvernării USL. “Când o faci de trei ori patru ori în prezenţa mea, prima dată mi-a produs un şoc şi i-am spus stai să facem o pauză. Sunt lucruri extrem de triste”, a spus Antonescu la B1 TV.

Surse parlamentare au precizat pentru GÂNDUL că Scutaru i-a povestit lui Antonescu evenimentul din Camera Deputaţilor, dar liberalii nu au dorit să facă vâlvă în jurul acestuia, deoarece Scutaru nu putea demonstra ameninţarea. La cearta din Camera Deputaţilor au participat mai mulţi miniştri şi parlamentari PSD şi liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor. În timpul scandalului, Ponta a spus “trimit duba după tine”, susţin surse social-democrate, moment în care deputatul Miron Mitrea s-a dus spre premier şi l-a atenţionat că poate să fie înregistrat.

Mitrea i-a recomandat premierului să iasă din sala de şedinţe, cearta mai având loc pentru câteva minute, după care atât social-democraţii, cât şi Scutaru au părăsit sala de plen.

SURSA: gandul.info

Foto: realitatea.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus