Camera Deputaţilor lansează o nouă ediţie a Programului de Internship, care se va desfăşura în perioada 16 octombrie - 15 decembrie. Studenţii şi absolvenţii interesaţi de administraţia publică centrală şi domeniul legislativ pot aplica pe site-ul http://internship.cdep.ro/ până în 29 septembrie.

Începând cu ediţia trecută, Camera Deputaţilor a dezvoltat un modul de învăţare comun, adresat tuturor internilor, independent de structura în care îşi vor desfăşura activitatea pe parcursul celor două luni ale programului.

Principalele obiective ale acestui modul constau în familiarizarea internilor cu structurile administrative şi politice ale Camerei Deputaţilor, înţelegerea parcursului unui proiect legislativ şi a relaţiei dintre Parlament şi alte instituţii ale statului, precum şi dezvoltarea capacităţii de a distinge între diferitele tipuri de documente cu caracter oficial. Diversitatea ariilor de competenţă ale structurilor Camerei Deputaţilor disponibile în cadrul programului, care includ direcţiile, departamentele şi serviciile, dar şi comisiile parlamentare, oferă oportunităţi de învăţare tuturor tinerilor, indiferent de domeniul studiilor şi background-ul academic.

Programul de Internship are loc în perioada sesiunii parlamentare, care coincide cu semestrele universitare, studenţii acceptaţi pot efectua un minim de 20 de ore/săptămână, cumulate în intervalul 9.00-16.30, de luni până vineri. O altă noutate constă în iniţiativa organizării, în cadrul programului de internship, a unei simulări a activităţii în comisiile parlamentare, urmată de şedinţa de plen şi votul final pe iniţiativele legislative ale internilor.

Printr-un astfel de proiect, organizatorii îşi propun să aducă mai aproape de tineri realitatea procesului legislativ, astfel încât internii să dezvolte capacitatea de înţelegere a mecanismelor şi procedurilor parlamentare din calitatea de deputaţi.

DCNews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus