4.368.000 de lei, atât costă alegerile parțiale pentru cele 16 posturi de primar din data de 5 noiembrie și un consiliu local.

Deva este singurul oraș din cele 17 localități în care se organizează alegeri parțiale. Totul este specificat în HOTĂRÂREA Nr. 698/2017 din 27 septembrie 2017 privind stabilirea cheltuielilor necesare pregătirii şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor locale parţiale din data de 5 noiembrie 2017

În Deva vor fi organizate 46 de secții de votare.

Cetățenii municipiului Deva, cu drept de vot, pot consulta Registrul electoral la sediul Direcției publice locale evidența persoanelor și stare civilă din Deva, B-dul 1 Decembrie, nr.12, etaj 1, jud. Hunedoara – lângă Primăria municipiului Deva, vizavi de statuia lui Traian, astfel:

Luni – joi între orele 8:00 – 16:00;

Vineri între orele 8:00 – 13:30;

Cetățenii cu drept de vot, care și-au stabilit reședința în circumscripția electorală în care au loc alegeri pot solicita primarului, până în data de 14 octombrie 2017, prin cerere scrisă, datată și semnată, conform Hotărârii Autorității Electorale Permanente, pe baza actului de identitate, înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reşedinţă pentru scrutinul respectiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus