Parcul dendrologic simerian reprezintă cea mai veche şi valoroasă colecţie de plante din ţara noastră. Aici se găsesc peste 2000 de plante exotice şi autohtone. Se întinde pe o suprafaţă de circa 70 de hectare, motiv pentru care ocupă locul 3 în Europa şi 11 în lume, conform Enciclopediei Britanice. În anul 2000, rezervaţia naturală a fost declarată arie protejată.

Povestea parcului începe cu o alee cu castani

Istoria parcului începe pe la 1700, odată cu amenajarea zăvoaielor din Lunca Mureşului rezultând o grădină impresionantă lângă conacul ce aparţinea familiei Gyulay. Cel mai vechi document de atestare a parcului este din anul 1763; acest document  menţionează prima alee plantată cu castani. Parcul-gradină trece de-a lungul timpului în proprietatea mai multor familii: Kun, Fay şi Ocskay. Între 1870 şi 1880, grădina cunoaşte o transformare radicală datorată proprietarului Bela Fay, specialist în biologie. Peste 250 de specii de plante exotice (magnolie, arbore de plută, eucalipt, bambus) au fost aduse din Asia şi America de Sud, aclimatizate şi plantate în grădina conacului. În 1918, ofiţerul Ocskay Istvan s-a căsătorit cu nepoata lui Fay Bela, care moştenise parcul la moartea acestuia. Fay a fost ultima familie de proprietari, de la care regimul comunist a confiscat parcul în anul 1949 şi l-a transferat în patrimoniul Academiei Române. De reţinut este faptul că în anul 1923 domeniul a fost vizitat de însuşi regele Ferdinand.

3

După anul 1948, a fost propusă parcelarea domeniului în baza Reformei agrare din 1945, parcelele urmând a fi exploatate de localnici pentru lemne de foc. Un localnic l-a anunţat pe Dr. Petru Groza de planul de distrugere a parcului. Acesta, la rândul său, l-a informat pe Gh. Gheorghiu Dej, care a luat măsuri ce au dus, din fericire, la salvarea  arboretumului. Între 1950 şi 1954, parcul a supravieţuit datorită administraţiei silvice de stat, care se ocupă în continuare, cu mare grijă, de partea de cercetare şi aclimatizare a speciilor din diverse colțuri ale lumii. Din anul 1955 până în 1962, parcul a fost condus de Stelia Radu, care a pus  în practică un plan de refacere, întreţinere, îngrijire şi completare a speciilor din rezervaţie, astfel încât parcul ajunge aproape la forma actuală. În 1958, Academia Română a adoptat măsuri de protecţie pentru mai multe rezervaţii naturale din ţară, printre care şi parcul simerian. După 1989, parcul a facut obiectul unui lung proces juridic privind retrocedarea sa.

Pepiniera – “grădiniţa” parcului

În prezent, de administraţia arboretumului se ocupă Staţiunea de Cercetări Silvice Simeria, o subunitate a Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice Bucureşti. Specialiştii care lucrează aici se ocupă atât de partea de cercetare, cât și de producţia de plante ornamentale în serele proprii. Din sere, plantele sunt mutate în pepinieră, unde sunt îngrijite până la stadiul de dezvoltare la care pot fi livrate. Pepiniera, amplasată în imediata vecinătate a parcului, se întinde pe o suprafaţă de 3 hectare. De aici se pot achiziţiona puieţi ornamentali de răşinoase (brad, pin, tuia, tisa, ienupăr, chiparos) şi foioase (magnolie, bambus, buxus, trandafir japonez), folosiţi în amenajarea grădinilor particulare şi a spaţiilor verzi publice.

pepiniera1

Doza de aer curat

Parcul, considerat cel mai frumos din ţară, cu vegetaţia lui bogată, întreruptă de iazurile cu apă rece şi reţeaua de alei, rămâne o atracţie în orice anotimp al anului. Cine doreşte să petreacă câteva ore în aer curat, înconjurat de arbori gigantici, arbuşti înfloriţi şi ciripit de păsări, este invitat la o plimbare, care, cu siguranţă, va rămâne de neuitat.

1

Hunedoara Libera.ro mulțumește domnului Ovidiu Manoilescu și “Grupului voluntar de sprijin al Arboretumului Simeria” pentru permisiunea de a folosi fotografiile de mai sus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus