Instituția Prefectului ia în calcul limitarea zonelor definite ca arii protejate după ce mai multe primării au cerut acest lucru.

În prezent, 38,8%% din suprafața județului Hunedoara este reprezentată de arii protejate desfășurate pe teritoriile a 55 de localități. Procentul ar putea scădea după ce reprezentanții a 23 de unități administrativ teritoriale au transmis solicitări de limitare a acestor arii.

Reprezentanții Prefecturii susțin că, în urma unei întâlniri avute cu reprezentanții UAT-urilor și ai Agenției de Protecție a Mediului (APM) Hunedoara s-a constatat că cetățenii din aceste localități care au proprietăți în zona acestor arii protejate au diverse probleme începând de la a-și construi vreun stabiliment, a dezvolta partea de proiecte europene sau pentru asigurarea lemnului de foc.

„E o problemă majoră în județul Hunedoara chestiunea cu ariile protejate. Delimitarea a fost făcută pe criterii subiective și în loc să fie un avantaj pentru locuitorii din zonă, a devenit o mare problemă.”, a declarat prefectul județului Hunedoara, Fabius Kiszely care a adăugat că ariile vor fi restrânse acolo unde se impune.

Solicitările vor fi centralizate la APM Hunedoara care, ulterior, ar putea propune modificarea limitelor ariilor protejate.

Ariile protejate sunt zone terestre sau marine destinate special pentru protecția și menținerea diversității biologice, a resurselor naturale cât și a celor culturale asociate.

În judeţul Hunedoara există 46 de arii naturale protejate de interes naţional (în suprafaţă totală de 179.976,296 ha) din care 4 sunt parcuri: Parcul Naţional Retezat (38.138 ha), Parcul Natural Grădiştea Muncelului Cioclovina (38.184 ha), Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului (102.392 ha) şi Parcul Naţional Defileul Jiului (cu o suprafaţă de 11.127 ha, din care 534 ha se află pe teritoriul judeţului Hunedoara).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus